Mai am un singur dor,
Dorul acestui grai,
Visul românilor,
Renascã Mihai
Din somnul lui divin.
Chiar sfânta poezie
Ar vrea sã reînvie
Sub cerul ei senin.
Or flutura flamuri,
Rime ce nemurirã,
Fiu şi-l însuşirã
Din lume zece neamuri.
Reînvierea lui
O lume va cânta,
Statuile poetului
În loc nu vor mai sta.
Îl oglindesc pe veci
Izvoarele într-una,
Lumineze Luna
A sale poteci.
Pãtrunzã-ne versul,
Prefacã-ne-n cuvânt.
Coboarã pe pãmânt,
Prin El, Universul.
Murim noi pribegi
"La marginea mãrii",
Dorul sãu, în veci,
Este dorul ţãrii.
Spre cer noi când privim
Luceafãr cum rãsai,
Cã seamãn tu nu ai
Prin Tine nemurim.
Pe cer când te arãţi,
Şoptim acelaşi cânt:
Coboarã pe pãmânt
Din singurãtate-ţi.
