Am atat de multe motive sa inchid usa atunci cand imi faci cu ochiul ostentativ din coltul camerei alaturate… Tot ce faci e sa stai acolo, privind golul dintre noi, palpand cu mana ta ciunga fumul de tigara pe care il emani prin toti porii fara macar sa fi pus o tigara in gura in viata ta. Vad acum clar ca degetele iti sunt arse, in locul lor itindu-se din carnea diforma a mainii tale niste cioturi hidoase invelite in staniol in incercarea ridicola de a preveni un fapt ce deja s-a consumat, al carui protagonist ai fost, dar pe care il negi cu vehementa. Nu esti nimic mai mult decat intruchiparea esecului, o ilustratie spalacita trimisa pe post de carte postala, intr-un plic ce se vroia pestrit, aratand mai degraba a hartie igienica stropita de rahat.
Intr-un asemenea “plic†mi-ai fost trimis mie ca felicitare pentru fiecare nenorocire pe care voi avea norocul sa o ocolesc pe viitor. Cand te-am deschis aveai aerul unui inger gotic, privind cu un zambet stramb lumina ce cadea oblic pe peretele din spatele meu. Un zambet stramb in care figura ta se incorda cand insumi iti zambeam, pana cand intr-o zi pe care mi-o amintesc ca fericita te-am gasit in coltul tau de camera cu buzele lipite de becul veiozei aprinse, sorbind cu sete in timp ce tipai ca o gravida strangulata in plin travaliu. Cand m-am apropiat de tine becul s-a spart, iar cioburile pareau a-ti taia conturul buzelor prajite, acestea devenind treptat niste pete de culoare stacojie ce pareau sa difuzeze in albul murdar al fetei tale. Ti-ai sters gura de manerul fotoliului in care ti-ai facut culcus si mi-ai aruncat o privire plina de complicitate, de parca becul fusese lipit de buzele mele. Atunci am observat ca scorbura ce-ti ramasese larg deschisa in jumatatea inferioara a fetei iti era ingradita de dinti ciobiti, ingalbeniti de fum de tigara, fum pe care nu-l insiprasesi niciodata. Atunci mi-am dat seama de blestemul ce fusese aruncat asupra mea sub forma unei scrisori de dimensiuni medii, un plic ce se vroia pestrit dar arata si putea ca stropit cu rahat, continand o vedere de mari dimensiuni, impaturita in patru, in care silueta ta, desi in culori spalacite, se vedea clar, ca o fantoma pe care o vezi ca nor luminos, dar careia ii percepi la nivel subconstient si cea mai bine ascunsa trasatura.
Acum tii o lumanare aprinsa in mana si te pregatesti sa imi incendiezi ramasita de viata sanatoasa, ultima. Acum eu stau cu mainile intinse spre gatul tau, strangulandu-te de la distanta, incercand sa mi le lungesc pentru a ajunge la tine fara a ma apleca, fara a imi indoi genunchii, fara a ma prosterna in fata balegii aburinde ce iti tine loc de trup. Nu reusesc decat sa apuc manerul fotoliului, pe care il smucesc cu putere, o singura data, aruncandu-ti hoitul inca animat de spasmele amintirii pe podea. Din fericire lumanarea atinsese inaintea ta solul si te privesc cu scarba ce incununeaza succescul, luand foc, iti vad latele murdare arzand, amplificand flacarile, pana cand, in sfarzit din capatana soioasa singura reminiscenta este o bila neagra, fumeganda, mirosind a tutun. Nu ma mai pot intreba de ce esti asa. Nu pot si nu vreau. Nu pot decat sa-ti matur scrumul si sa ti-l arunc in toaleta, sa trag apa dupa tine in speranta ca in venele tale incinerate nu curgea sange de Phoenix. Daca da … buna inventie posta asta … via â€" buda…
