La poarta inimii curbatã stau ploile în
aşteptare,
Auzi cum muşcã înc-o datã? Sunt urme-adânci
şi rãu o doare!...
Şi bate lung cu ochii roşii, de-atâta plâns
şi-ngrijorare...
Pe dupã gard îi sar cocoşii, cântându-i
ultima suflare.
Şi primãvara-şi mânã macii în camerele-i
adormite...
Ascultã, dar, mai vin şi greieri, în cri-uri
lungi şi obosite!
Pe trupu-i tânãr se revarsã un vis cu bucle
ostenite
Şi tãlpile-i sunt astãzi arse, nisipul
doare,-i prea fierbinte.
Pe geamurile-i ‘nnoroiate se uitã lumea şi
îi pradã
Fitilul viu de altãdatã ce azi a mai uitat
sã ardã.
Şi-i scotoceşte ca nebuna prin buzunarele
fierbinţi
Şi chiar de-o arde-i furã totul uitând de-a
sale rugãminţi.
Şi glasul ei cu nimb de lacrimi azi e-un
ecou îndurerat,
Parfumu-i dulce se prãvale, culoarea-i roşie
a stat
Pe orologiul prins de scânduri ce-nvãluie cu
un oftat
Licoarea dulce-a unei inimi uitatã pe-un
cadran furat.
