Sunt tot aici, despicând gândurile
În zborurile îngerilor fulguiţi pe la poartã.
Lângã mine sunt stânci sau poate marmurã
tãcutã
-oglindã a trupului meu...
Ochii mei, miraţi, desluşesc panglicile unui
cer oval
Aflat şi el în agonie difuzã...
Tu nu vei şti de ce mai sunt încã
Şi de ce pasul acesta, firav, preface lutul
în ţãndãri
De un verde nehotãrât dacã sã întâlneascã
sau nu veşnicia.
Priveşte, valurile se retrag!..rãmân o
arcticã întindere
Cu irisul dãruit temeliilor îngheţate
Şi parcã plouã cu sunet de piatrã...în
zgomotul potopului celui dintâi.
