Parnia Lavinia Alexandra
( lavi-la-vie ) - [ UMOR ]
Titlu:
La Lipanesti
Îl botezase Ghiţã. Avea vreo
şase sãptãmâni, dar crescuse bãtu-l-ar
norocul de ţi-era mai mare dragul de el. Nu-
ţi venea sã-l faci fripturã. Un godãcel
rozaliu şi grãsunel, pozã nu altceva. Îl
vârâse într-un sac de rafie, şi deşi era cam
prea cald pentru Ghiţã acolo, n-avu
încotro.Îl cãrã în cârcã. Îl mai puse jos pe
drum, icnea de greu ce era.
Ghiţã, cuminte, nu zicea nimic,
parcã era mort.Din când în când îl pipãia sã
vadã rãsuflã, ori ba. Rãsufla, grãsunelul,
cum de nu!
Când ajunse în garã la Lipãneşti,
doi rumâni cu pepeni. Doamne ce bine
miroseau. Îi mâncai cu ochii. Ghiţã nu zicea
nici pâs. Parcã nici nu sufla. Cãlãtorii de
pe peronul gãrii au crezut cã-i un pepene-din
cel lunguieţ, aşa era de rotunjor. Vasile îşi
puse jos povara cu sac cu tot. Ea rãmase
locului nemişcatã. Dupã ce-şi cumpãrã billet,
se duse sã bea un pumn de apã, cã-l nãduşise
afurisitul de Ghiţã. Rugã un cãlãtor sã se
mai uite la sac, pânã s-o întoarce de la
fântânã. Dar deodatã sacul începu a juca.
Când în stânga, când în dreapta, nu zicea
nici mâc.Pe peron, cãlãtorii se strânseserã
în jurul sacului şi se uitau înmãrmuriţi. Dar
nu trecurã douã- trei minute,cã sacul de
rafie începu iar a se rostogoli, mai-mai sã
pice pe linie. Cãlãtorii fãcurã ochii mari
îngroziţi de astã data, ba unii se frecau de
zori la ei de parcã ar fi avut vedenii. Şi
sacul se rostogolea pe peron de ziceai cã-l
avea pe necuratul, deşi sacul pãrea sã n-aibã
în el decât un pepene lunguieţ. Când,
deodatã, se puse Ghiţã pe guiţat, şi ţipa mãi
frate de te-asurzea, mai altfel decât ţipã
purceii.
Cãlãtorii se traserã înapoi
speriaţi, livizi. Când Vasile tocmai venea de
la apã şi-şi ştergea de pe barbã stropii, cu
mâneca de la cãmaşã, zicând:
-Cumpãrai o jigodie de purcel, sã
i-o duc soacrã-mi la Mãgura. Şi desfãcu sacul
de rafie. Godãcelul îşi scoase botul afarã
adulmecând aerul rãcoros.
Cãlãtorii se dãdurã înapoi
minunându-se, şi scuipându-l sã nu-l deoache.
Dar când se vãzu liber, Ghiţã, pas sã mai
stea în sac. Ieşi la aer. Oamenii îl priveau
cu drag, cã era drãgãlaş, grãsunul.
Când, deodatã, începu sã ţipe mai
abitir ca pânã atunci, şi-o rupse la fugã cât
îl ţineau picioarele. Se speriase de
şuieratul unui tren de marfã care tocmai
trecea. Cãlãtorii dupã el, dar Ghiţã,
nãbãdãios, fugea cât îl ţineau
copitele.Vasile, dupã el şi cãlãtorii
aşijderea. Când mai-mai sã-l prindã,
“banditul†de Ghiţã se strecurã printer
picioarele cãlãtorilor şi-o rupse la
sãnãtoasa, Vasile dupã el, cãlãtorii dupã ei.
Maşinile se opriserã şi ele în drum, şoferii
priveau uluiţi mulţimea de oameni care alerga
bezmeticã pe stradã, când înainte, când
înapoi, când lateral, şi-şi puneau mâinile la
urechi la auzul ţipãtului strident şi aproape
continuu al lui Ghiţã, care fiind mic şi
nãzdrãvan aproape cã nu se vedea printre
picioarele mulţimii.
Şi dus a fost. Cã venii trenul şi
cãlãtorii se urcarã în el sã nu-l piardã.
Şi Ghiţã eliberat o tuli de nu se
mai vedea. Aşa rãmase Vasile fãrã godãcelul
pentru soacrã-sa… şi rãmase îngândurat pentru
ce i-o pãţi pielea când or afla ai lui.
O bãtrânicã întrebã:
- Maicã, de ce ţipa aşa cã parcã
avea pe necuratul în el?
-Îi dãdui la târg o coajã de pâine
muiatã-n rachiu, şi-adormi umflatul.Şi bãui
şi eu aldãmaşul,cã de-aia mi-erau picioarele
de lut de nu putu-I sã-l ajung. Mânca-l-ar
sãnãtos cin’ lo gãsi, cã tare mai era frumos
afurisitul!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
De ce nu scoti diacriticele ca sa putem citi textul. E frustrant...
