1. Nu se poate numi elev acela ce nu
ştie sã scrie şi sã citeascã;
2. Prezenţa elevilor la orele de clasã
este obligatorie;
3. Niciun elev nu are voie sã
pãrãseascã şcoala pânã la încheierea orelor;
4. Elevii au datoria de a învãţa şi
munci pentru cã numai astfel vor deveni buni
specialişti;
5. Niciun elev nu va mai achita
vreodatã fondul şcolii, chiar dacã va fi
supus la presiuni;
6. Elevii sârguincioşi vor primi burse
din veniturile extraşcolare;
7. Elevii au datoria de a participa la
cercuri ştiinţifice;
8. În sufletul fiecãrui elev trebuie sã
plantãm pomul cunoaşterii;
9. Elevii nu rãspund pentru faptele lor
decât în faţa dirigintelui şi a directorului
şcolii;
10. Respectaţi şcoala ce garanteazã o
educaţie la cel mai înalt nivel.
Directorul liceului mai privi odatã,
entuziasmat, Decalogul elevului...
Preluase, ca interimar, conducerea şcolii
dupã pensionarea lui Grigoriu – fost
profesor şi director de când se ştia pe
acest pãmânt. În ultimii ani, manifestase un
dezinteres crunt pentru învãţãmânt poate şi
din cauza deselor schimbãri ce apãreau în
legislaţie, dar şi pentru faptul cã obosise.
Elevii începuserã sã nu mai vinã pe la ore,
iar atunci când totuşi o fãceau arãtau
ca â€Ţadunaţi de pe gârlã". Clãdirea liceului
începuse încet-încet sã se dãrâme,
instalaţiile sanitare nu mai funcţionau şi
totul ameninţa sã se transforme în ruinã.
Materialul didactic nu mai exista de mulţi
ani, orele de geografie, chimie, fizicã sau
biologie transformându-se în fade prelegeri.
Vasiliu se uita la instituţia pe care o
preluase şi nu ştia de unde sã înceapã mai
întâi.
Într-o searã, îi venise ideea! Ce-ar fi sã
inventeze un Decalog al elevului, sã-l
afişeze într-un loc de unde putea fi vãzut
de oricine iar apoi, sã-i punã pe aceştia sã
semneze cã vor respecta, sub spectrul
exmatriculãrii, toate prevederile acestuia.
Zis şi, a doua zi, fãcut!
Pe un panou, la intrarea elevilor în
clãdire, cu litere de polistiren se aflau
acum, unele sub altele, zece reguli de
conduitã şi în acelaşi timp îndemnuri.
Trecu apoi prin clase şi, pe o foaie de
hârtie, fiecare scrisese: â€ŢEu, elevul ... mã
angajez sã respect cu sfinţenie toate
normele Decalogului elevului sub sancţiunea
exmatriculãrii din aceastã instituţie de
culturã."
Pãrinţii copiilor furã încântaţi. De acum
încolo, şcoala va redeveni ceea ce a fost
altãdatã, â€Ţpe vremuri"...
Directorul se stabilise, cu mulţi ani în
urmã, în aceastã comunã, situatã undeva la
poalele Subcarpaţilor. La început, crezuse
cã â€Ţnu va face prea mulţi purici" pe acolo
dar, în timp, se obişnuise cu localnicii şi
ajunsese chiar sã-i cunoascã aproape pe
toţi. Îşi propusese sã-şi trãiascã
bãtrâneţele acolo în umbra pãdurilor şi
ascultând susurul apei ce-i trecea pe la
marginea grãdinii.
Mai avea timp doar pânã la sfârşitul anului
atunci când urma sã iasã la pensie şi se
uita la casa veche în care locuise atâta
amar de vreme.
â€ŢCe-ar fi sã-mi construiesc şi eu o cãsuţã
mai acãtãrii? Cine ştie, dupã ce mã voi
pensiona, dacã mã va mai cunoaşte cineva..."
reflecta el de la o vreme.
Într-o bunã zi, se decise.
Va ridica o cãsuţã din lemn cu nu mai mult
de trei-patru camere şi un foişor de unde sã
poatã admira împrejurimile.
În curte, mai era destul loc astfel cã nu
era obligat sã o dãrâme pe cea veche.
Fãcu un proiect şi obţinu toate aprobãrile.
Acum venise momentul cel mai dificil. Dintr-
un salariu de profesor nu şi-ar fi putut
permite o astfel de întreprindere. Angajã ca
muncitor, un sãtean de prin partea locului –
unul dintre aceia pricepuţi la toate.
- Da, nea Vasiliu, te ajut cu plãcere, dar
sã ştii cã-mi trebuiesc nişte ajutoare.
Mãcar unul-doi oameni care sã-mi ţinã
bârnele sau uite, acum la sãpat fundaţia, mi-
ar fi tare de folos.
- O sã vãd ce pot face, mãi Fãnicã, îi spuse
Directorul.
Se gândise o sãptãmânã şi, oricum ar fi
întors problema pe toate feţele, tot la bani
ajungea...
â€ŢDacã voi lua eu nişte elevi, de la mine din
liceu, o sã se crape pãmântul? Şi aşa ãştia
nu prea s-au omorât niciodatã cu şcoala,
mãcar sã înveţe ceva folositor! Într-o bunã
zi, nu-şi vor clãdi şi ei o casã, una numai
a lor?" îi veni într-o dimineaţã ideea.
Decalogul fãcuse parcã minuni. Elevii
liceului agroindustrial începuserã sã
frecventeze şcoala şi parcã-parcã se
strãduiau ca sã înveţe ceva. Toţi pãrinţii
erau de acord cã mãsura luatã de Vasiliu a
fost una â€Ţde-a dreptul genialã".
- Vezi ce înseamnã un adevãrat profesor?
spusese într-o zi Gheorghe nevesti-sii. Uite
cum acum, Titel al nostru nu mai trage
chiulul şi se îmbracã şi el ca toatã lumea.
Poate vom face din el un om adevãrat, precum
Miticã ãla de a fost economist de fermã pe
vremea â€Ţregretatului dictator".
În acea zi, Directorul veni plin de
entuziasm la şcoalã. Dupã o vizitã prin
toate clasele, în care trecu în revistã
tinerii vânjoşi, se opri la â€Ţa XII-a de
mecanici agricoli". Zece bãieţi, unul mai
bine fãcut decât celãlalt încercau sã
recupereze anii pierduţi prin pãdurile din
vecinãtate, preferate şcolii.
- Mãi Titele, cum îţi place la şcoalã? Nu-i
aşa cã e mai bine decât sã â€Ţcrengãlãieşti"
toatã ziua?
- Ba da, domnule director! Îmi place mult,
mai ales cã sunt şi cu Gicu, Nelu şi cu toţi
ceilalţi pe care nu-i vedeam aşa de des. E
ca lumea aici, concluzionã elevul în
spiritul şi vocabularul vremurilor.
- Titeluş dragã, tu îl ajuţi pe tatãl tãu în
gospodãrie?
- Ei, uneori. Dar acum de când cu şcoala, mã
pune la învãţat şi îmi spune cã o sã am
timp, slavã Domnului, de treabã în anii ce
vor urma.
- Asta nu e bine, Titele! Toţi, uite chiar
şi eu, trebuie sã îmbinãm învãţãtura cu
munca fizicã. Tu ai vãzut vreodatã casa mea?
- Nu, domnule director!
- Atunci vino dupã-amiazã ca sã ţi-o arãt! O
sã vezi ce se poate realiza cu multã muncã,
dar şi cu învãţãturã bineînţeles!
Pe la ora 16, Titel intra în curtea domnului
director.
- Aaa, bine ai venit, mãi Titeluş!
Începu sã-i arate acareturile gospodãriei şi
apoi, parcã pe nesimţite, începu sã-i
vorbeascã despre noua lui casã.
- Titeluş dragã, tu eşti un bãiat bine
fãcut! Ce-ar fi ca mâine dimineaţã sã vii ca
sã-i dai o mânã de ajutor lui nea Fãnicã?
Are mare nevoie de un om pentru sãpat
fundaţia casei! I-am spus cã tu eşti un
bãiat de nãdejde, de mare perspectivã!
- Da’ domnu’ director...
- Ce este? întrebã el, deranjat puţin de
începutul obiecţiei.
- Pãi cum sã fac? Dacã vin aici la
dumneavoastrã, înseamnã cã nu o sã mai pot
veni la şcoalã!
- Ei şi ce? Atâţia ani de zile ai tras
chiulul şi acum ai remuşcãri?
- Da, dar ştiţi, a început sã-mi placã
acolo, doar v-am zis azi-dimineaţã. În plus,
vine şi bacalaureatul...
- Lasã mãi Titele, o sã vezi cã o sã iei
note foarte bune. Am eu grijã, continuã
directorul vorbind aşa, conspirativ...
- Încã un lucru, domnule director.
- Ce mai este?
- Cum facem cu Decalogul elevilor?
- Cum adicã?
- Pãi, la primul punct scrie cã â€Ţnu se poate
numi elev acela ce nu ştie sã scrie şi sã
citeascã", iar dumneavoastrã ştiţi cã eu cam
am probleme...
- Cred cã nu ai citit bine! Doar tu ai spus
cã nu prea eşti stãpân pe tine la astfel de
chestiuni!
Titel plecã.
Pe la ora 8 seara, Vasiliu plecã spre liceu.
Intrã şi, ca de obicei la acea orã, clãdirea
era pustie. Dãdu jos panoul Decalogului şi
modificã o parte din primul îndemn.
A doua zi, îl chemã pe Titel.
- Ia uite ce scrie aici, mãi Titeluş.
- â€ŢNu se poate numi elev acela ce dacã ştie
sã scrie şi sã citeascã, nu munceşte pentru
o cauzã nobilã!" reuşi bãiatul sã citeascã
dintr-o datã.
- Pãi vezi, mãi! Uite ce bine citeşti tu,
iar de scris precis cã o faci la fel de
bine. Nu-i aşa cã ai semnat angajamentul?
- Da, ca toţi elevii.
- Pãi, vezi? Ţi-ar plãcea ca sã fii
exmatriculat din cauza unui astfel de gest
absurd? Hai, gata cu trãncãneala! Astãzi
rãmâi la ore, dar mâine la ora 8 eşti la
mine, la casã! Ai înţeles?
Zece negri mititei vi se-aratã vouã
Unul s-a fãcut â€Ţgropar" şi-au rãmas doar
nouã...
În seara aceleiaşi zile, directorul
se gândi: â€ŢDacã, Doamne fereşte, vine vreun
inspector în control şi vede Decalogul aşa,
modificat?" Plecã şi dezlipi cu grijã prima
regulã.
Dimineaţa, Titel se prezentã
la â€Ţdatorie", dar se vãzu pe datã cã,
neexperimentat fiind, arunca pãmântul dintr-
o parte a gropii în alta, aşa cã lucrarea
ameninţa sã stagneze la infinit.
â€ŢCred cã i-ar mai trebui un ajutor",
gândi Vasiliu.
Al doilea pe care puse ochii fu
Gicu. Din nou, surprizã! Elevii învãţaserã
prea bine Decalogul (acum cu nouã
porunci...) şi nu vroiau în ruptul capului
sã lipseascã de la şcoalã.
Directorul deja învãţase drumul pe
înserat cãtre instituţia de învãţãmânt, aşa
cã a doua zi, în fruntea panoului apãrea
scris:
â€ŢPrezenţa elevilor la orele de clasã nu este
obligatorie!"
Gicu se alãturã astfel lui Titel, în opera
de binefacere pentru o nobilã cauzã...
Nouã negri mititei mai stãteau la â€Ţcopt"
Unul s-a dus cu Titel şi-au rãmas doar opt...
Din nou, regula fu eliminatã...
Trecuserã douã sãptãmâni de când
primele lucrãri fuseserã demarate. A doua
zi, directorul urma sã primeascã lemn de la
o exploatare forestierã. Nu ştia când anume
va sosi camionul şi avea nevoie de braţe
serioase pentru a-l descãrca. Modificã cu
grijã ce-a de-a treia regulã:
â€ŢUn elev are voie sã pãrãseascã şcoala pânã
la
încheierea orelor dacã i se cere în mod
imperativ!"
Nelu fu trimis ca sã-i ajute pe cei
doi la descãrcat, astfel cã:
Opt negri mititei mai erau la fapte
Unul s-a împiedicat de-un lemn şi-au rãmas
doar şapte...
Pregãtirea lemnelor pentru ridicarea
scheletului casei necesita forţã de muncã
suplimentarã. Directorul îl luã pe Andrei –
ce fãcuse în ultimul timp mari progrese la
învãţãturã şi îl conduse în
faţa â€ŢDecalogului".
- Ia uite ce scrie aici, mãi bãieţaş!
â€ŢElevii au datoria de a munci pentru cã
numai astfel vor deveni buni specialişti!"
Elevul înţelese şi plecã fãrã
tragere de inimã cãtre casa domnului
director.
Şapte negri mititei nu lucrau la case
Unul s-a mai separat de ei şi-au rãmas doar
şase...
Între timp, banii s-au scurs.
Materialele de construcţie, mâna de lucru a
lui Fãnicã completatã cu sticlele de vin,
obligatorii pentru ungerea mecanismelor
interne ale acestuia, îl secaserã de orice
rezervã financiarã.
- Dragilor, pânã poimâine dimineaţã
va trebui sã aduceţi la â€Ţfondul şcolii" câte
50 de lei de fiecare. Uitaţi-vã în ce hal a
ajuns clãdirea aceasta! Vreţi ca într-o bunã
zi sã pice pe voi?
Bogdan, revoltat de cerşetoria pe
faţã, strigã:
- Chiar aşa nu se mai poate, domnule
director! Ne-aţi promis cã nu vom mai da
niciodatã bani pentru şcoalã. Ai mei, chiar
nu au de unde sã dea!
- Ai semnat! urlã Vasiliu. Ai
semnat! Te dau afarã din şcoalã!
În timp ce pãrãsea liceul, Bogdan
aruncã o privire absentã cãtre panou:
â€ŢNiciun elev nu va mai achita vreodatã
fondul şcolii,
decât dacã va fi supus la presiuni"
Toţi ceilalţi elevi se supuserã
docil, pentru cã nu-i aşa, mai aveau puţin
pânã la bacalaureatul promis.
Şase negri mititei dãdeau banii de opinci
Unul s-a împotrivit şi-au rãmas doar cinci...
Banii se epuizarã repede, iar casa
întârzia sã se ridice deasupra solului.
â€ŢDe unde sã mai scot bani? I-am stors deja
pe ãştia destul! Sã nu înceapã sã-mi vinã
pãrinţii pe cap, cã nu o sã mai am
linişte!", gândea oarecum impacientat
Vasiliu. â€ŢDe fapt, ce poate sã-mi reproşeze
cineva? Şcoala merge bine în continuare, iar
unii elevi învaţã binişor de iau şi burse",
încheie el cugetarea în timp ce se îmbrãcã
şi plecã â€Ţglonţ" cãtre liceu.
â€ŢElevii sârguincioşi vor ceda bursele
pentru venituri extraşcolare"
Neculai a lui Cãpãţânã învãţase pe
brânci în ultima vreme şi se procopsise cu
ceva bãnişori daţi de stat. Se gândise ca sã-
i punã deoparte, poate dupã terminarea
liceului sã se înscrie şi el, undeva la
oraş, la o â€Ţpostlicealã". Se uita în fiecare
dimineaţã ca sã vadã dacã ceva din Decalogul
înjumãtãţit s-a mai schimbat. Revolta îl
cuprinse atunci când îşi dãdu seama de
intenţiile directorului şi pãrãsi pe datã
clãdirea, ameninţând cã se va duce la oraş
pentru a reclama.
Cinci negri mititei erau ca-ntr-un teatru
Unul n-a mai suportat şi-au rãmas doar
patru...
Atelierul liceului era slab dotat şi
doar câteva menghine, ferãstraie şi ciocane
se mai vedeau pe bancurile de lucru. Lui
Vasiliu îi trebuiau o grãmadã de coliere
groase, necesare pentru securizarea
îmbinãrilor structurii de rezistenţã.
â€ŢElevii au datoria de a fabrica cercuri"
Vlad fu scos de la ore pe timp
nelimitat şi dus în atelier unde primi
sarcina de a executa coliere pânã la noi
directive.
Patru negri mititei învãţau ca â€Ţvai de ei"
Unul – cercuri a fãcut - şi-au rãmas doar
trei...
Casa se apropia de sfârşit. Mai era
o lunã pânã la examenul de bacalaureat, dar
directorul ştia cã toate lucrãrile trebuiesc
terminate, altfel nu ar mai fi avut vreodatã
şanse de finalizare. Curtea trebuia
curãţatã, toate materialele rãmase aranjate
în magazie, iar cei câţiva pomi
dezrãdãcinaţi în urma lucrãrilor trebuiau
replantaţi.
Atunci când Onuţã, la intrarea în
şcoalã, vãzu scris:
â€ŢFiecare elev trebuie sã planteze cel puţin
un pom"
plecã singur cãtre casa directorului, fãrã
ca sã mai aştepte inevitabilul.
Trei negri mititei sufereau ca la rãzboi
Unul pomi a semãnat şi-au rãmas doar doi...
Mobilizarea fu, cu o sãptãmânã
înainte de examen, generalã. Casa trebuia
lãcuitã, gardul metalic, ce se cam zgâriase –
vopsit şi tot ce mai trebuie pentru o
gospodãrie adevãratã.
â€ŢElevii rãspund pentru faptele lor
numai în faţa directorului şcolii"
Iliuţã şi cu Dãnuţ nu vroiau în
ruptul capului ca sã se ducã. Deciserã ca sã
tragã la sorţi cine va mearge mai întâi.
Ghinionul se abãtu asupra primului, ce însã
nu fu de acord şi se iscã o bãtaie în toatã
regula. Pânã la urmã, Iliuţã fu nevoit sã
îşi etaleze aptitudinile sportive pe gardul
directorului.
Doi negri mititei au ales cu pumnul
Unul a pierdut la box şi-a rãmas doar unul...
Casa a fost într-adevãr terminatã la
timp. Bacalaureatul se încheiase şi el, iar
toţi bãieţii aşteptau cu sufletul la gurã...
o nouã sesiune. La intrarea elevilor, o
singurã lozincã mai rãmãsese scrisã:
â€ŢRespectaţi şcoala ce garanteazã o
educaţie la cel mai înalt nivel!"
Profesorul Vasiliu ieşise la pensie,
fiind tare mulţumit de realizãrile sale de o
viaţã.
În toamnã, din tren, coborî un
individ, cu un început de chelie şi cu
ochelarii puţin cãzuţi pe nas, de parcã ar
fi vrut sã înceapã o analizã atentã şi
lucidã a întregii lumi. Pe drumul spre
liceu, noul director trecu pe lângã casa lui
Vasiliu spunându-şi în gând: â€ŢUite, o casã
din aceasta mi-ar fi plãcut sã am şi eu!".
Intrã în şcoalã, iar dupã o primã inspecţie
a clãdirii îşi formulã un prim obiectiv: â€ŢN-
aratã rãu pentru un liceu de la ţarã, dar la
intrarea elevilor trebuie sã scot îndemnul
acela comunist. Poate cã ar trebui sã
concep, aşa, un Decalog al elevului..."
