- Ceea ce urmeazã, va fi deosebit de
interesant pentru voi, dragi studenţi!
începu cursul de geometrie profesorul
Ferdinand. Vom studia astãzi proprietãţile
benzii lui Möbius.
Câţiva studenţi printre care şi Iulian Ionuţ
Ionescu devenirã brusc interesaţi. Auziserã
întâmplãtor despre acest obiect geometric
ciudat, dar nu ştiau nimic precis.
- Banda lui Möbius, descoperitã în anul 1858
de cãtre matematicianul cu acelaşi nume, se
poate obţine foarte simplu. Luaţi o foaie de
hârtie şi rupeţi-o pe lung în jumãtate sau
pe sfert dacã este nevoie. Prindeţi apoi
unul din capetele hârtiei, întoarceţi-l pe
cealaltã parte şi apoi lipiţi cele douã
extreme. Ceea ce se obţine este o suprafaţã
neorientabilã, cu o singurã faţã.
- Cum adicã, întrebã Ionuţ?
- Scrie, de exemplu, un simbol oarecare la
unul din fostele capete ale hârtiei. Pleacã
apoi cu el într-o excursie pe suprafaţã. Vei
vedea cã atunci când ajungi la celãlalt fost
capãt te vei situa pe partea cealaltã a
simbolului marcat. Dacã îţi vei continua
periplul, vei ajunge din nou de unde ai
plecat!
Ionuţ rupse o foaie de hârtie, scrise cifra
9 pe un capãt şi respectã întocmai
indicaţiile profesorului. Într-adevãr, în
cealaltã parte vedea prin hârtie, dar într-o
oglindã ciudatã, cifra scrisã. O mai scrise
odatã şi la sfârşitul operaţiunii reîntâlni
mai vechea sa cunoştinţã. Începu sã se joace
cu hârtia în mânã şi obesrvã cã dacã
întorcea hârtia între degete, cifra 9 se
transforma în 6 şi reciproc. â€ŢCiudat
fenomen", gândi el.
- Dacã acum, veţi rupe banda pe mijlocul ei,
de jur împrejur, ce vã aşteptaţi sã obţineţi?
- Pãi, în mod normal, douã benzi, rãspunse
din nou Ionuţ.
- Pe ce te bazezi?
- Dacã iau o foaie de hârtie, dar nu îi
întorc capetele obţin o suprafaţã
cilindricã, iar dacã o tai pe mijloc, se
obţin douã suprafeţe de aceeaşi naturã
precum cea iniţialã.
- Ai dreptate, dar numai în cazul situaţiei
prezentate de tine, continuã profesorul,
mãrind suspansul. Banda lui Möbius este însã
plinã de surprize... Dacã veţi proceda aşa
cum v-am spus, veţi constata cã obţineţi o
singurã suprafaţã, dar de data aceasta cu
douã feţe, astfel cã dacã cineva va proceda
ca mai înainte nu va putea ajunge dupã o
rotaţie decât în locul de unde a plecat!
Imediat, Ionuţ se executã şi constatã cu
stupoare cã afirmaţiile profesorului erau
întemeiate.
Interesul fiind trezit, pânã la sfârşitul
cursului furã prezentate o serie de
proprietãţi abstracte ale obiectului
geometric.
Cursul se terminã într-un târziu, iar lui îi
pieri orice chef de a le mai audia şi pe
cele ce urmau în acea zi.
Era un bãiat studios, cuminte şi
oricine îl cunoştea avea numai cuvinte de
laudã pentru el, chiar dacã n-ar fi fost în
stare sã spunã exact din ce motiv. În
acelaşi timp, era o persoanã retrasã şi
nimeni n-ar fi putut povesti vreun aspect
oricât de neînsemnat din viaţa sa.
Întotdeauna, dupã terminarea orelor de curs
se ducea în biblioteca Universitãţii şi
citea încontinuu pânã la închiderea
acesteia, seara târziu. Nu avusese niciodatã
vreo prietenã sau, cel puţin, niciuna dintre
colegele sale nu s-ar fi putut lãuda cã
Filip le-a acordat cea mai micã atenţie.
Se obişnuiserã toţi cu el şi cu
ciudãţeniile lui...
Pentru prima datã deci, Ionuţ pleca
de la ore şi, mai presus de orice, la o orã
destul de devreme.
Era obsedat de povestea â€Ţbenzii", de
acea cãlãtorie realã pe suprafaţa acesteia,
neterminatã şi neterminabilã niciodatã în
care, la sfârşitul unei rotaţii, o lume se
întorcea într-una opusã, funcţionând dupã
legi contrare, simetrice, dar totdeauna
efemer pentru cã dupã o a doua rotaţie
revenea în lumea realã pentru a pleca iarãşi
în necunoscut...
Mergea pe stradã aiurea, fãrã nicio
direcţie anume şi, în acelaşi timp, rãsucea
cu obsesie acea bandã între degete într-o
alternanţã periodicã de 6 şi 9. Ajunse, la
un moment dat, pe o stradã ale cãrei case
pãreau a fi acolo de când lumea. Peisajul i
se pãrea cunoscut, dar ar fi putut jura cã
niciodatã nu mai trecuse pe acolo.
- Salut Filip, îi spuse o voce din
spate.
Ionuţ se întoarse mirat şi vãzu un
tip ciudat care rânjea la el.
- Cred cã mã confundaţi domnule, îi
replicã el destul de tãios.
- Hai Filip, lasã prostiile, nu eşti
în toate minţile? Eu sunt Gigi, nu-ţi mai
aduci aminte?
- Domnule, cred cã este o confuzie.
Cred cã NICIODATÃ nu am avut plãcerea de a
vã cunoaşte, întãri el spusele anterioare.
- Azi-noapte nu erai de aceeaşi
pãrere, şmechere!
- Domnule, haide sã lãmurim odatã
lucrurile! Eu mã numesc Iulian Ionuţ Ionescu
şi absolut nimeni din familia mea nu m-a
numit, nici mãcar în alint: Filip. Înţelegi?
- Nu eşti tu Filip Flavian
Florescu??? Haide mãi, este imposibil ca sã
semeni atât de mult cu nebunul ãla pe care l-
am întâlnit azi-noapte!
- Îţi repet domnule, nu am nici cea
mai vagã idee cine este acest individ despre
care vorbiţi.
Omul ridicã din umeri şi plecã
înapoi, întorcând capul şi uitându-se din
când în când dupã bãiatul ce se îndepãrta
parcã din ce în ce mai repede.
â€ŢUite cum pot sã o pãţesc eu dacã
plec aşa de devreme de la Universitate şi
hoinãresc pe strãzi", gândi Ionuţ.
Ajuns acasã în garsoniera unde
locuia singur, se aruncã în pat. Nu-i ieşea
din minte întâmplarea cu acel individ.
â€ŢAuzi, îmi dãduse şi o nouã
identitate: Filip Flavian Florescu! De unde
naiba a scos ãla numele ãsta?"
Socoti în cap şi constatã cã F este a şasea
literã a alfabetului.
â€ŢIa te uitã, iniţialele acelui nume aveau ca
numere de ordine pe cel al Diavolului: 666!
E normal atunci cã tipul este cam sãrit!",
încheie el, negândindu-se o clipã cã â€ŢIulian
Ionuţ Ionescu" avea ca reprezentare
pe â€Ţ999" – cealaltã faţã a benzii lui Möbius.
Izbuti sã adoarmã. Fix la ora 22 se trezi...
â€ŢEste 10 seara, trebuie sã mã grãbesc! Am
întâlnire cu Gigi la 10 şi jumãtate la
barul â€ŢGirls from everywhere", spuse sãrind
din pat.
Deschise dulapul negru şi înşfãcã pantalonii
din piele pe care şi-i trase aruncându-se în
pat cu violenţã, pe spate şi cu picioarele
în sus. Dintr-o mişcare, îşi puse tricoul pe
care scria cu litere mari â€Ţ666" şi apoi
încãlţã cizmele înalte, cu bot ascuţit şi
pline de ţinte. Se uitã o clipã în oglindã
şi îşi înfipse cercelul mare în lobul
urechii stângi dupã care îşi atârnã lanţul
greu de aur la gât.
Înainte de a ieşi pe uşã, prizã în fugã o
dozã de cocainã din fundul dulapului unde
îşi ţinuse hainele.
Fix la â€Ţşi jumãtate", îl vãzu pe Gigi care
se pimba nervos prin faţa barului.
- Bãi, tembelule, ce naiba a fost cu tine
astãzi? îl luã în primire acesta.
- Cum adicã?
- M-ai fãcut sã pic de prost aşa, în
mijlocul strãzii...
- Bãi, tu te-ai damblagit de la putorile
astea! îi replicã el.
- Nu mai ştii cã te-am salutat astãzi pe
stradã şi te-ai fãcut cã nu mã cunoşti?
- Du-te dracului cu prostiile astea şi hai
sã intrãm!
- Bine mãi Filip, dar sã ştii cã eşti tare
dubios! mormãi înciudat Gigi.
Cei doi intrarã în bar unde toţi cei
prezenţi strigarã
într-un cor:
- Salut Filip, nemernicule!
- Sã trãiţi, borfaşilor! le rãspunse, cu un
zâmbet şmecheresc.
Barmanul se prezentã de îndatã cu sticla de
Whisky â€ŢBallantines" – preferata lui Filip
de câteva luni încoace.
Bãurã rapid câte douã pahare şi apoi
strigarã cãtre o persoanã aflatã în fundul
încãperii:
- Hei, golane, ce prospãturã ai pentru mine
în noaptea aceasta?
- Domnu’ Filip, pentru dumneavoastrã am adus
special o tailandezã de care dacã nu o sã vã
placã, sã nu-mi mai spuneţi mie niciodatã pe
nume.
- Bine, golane! Ia adu-o încoace!
Fata veni din spatele â€Ţpeştelui" cu mişcãri
line, de felinã.
- Ce ştii sã faci, fã?
â€ŢFã" probabil învãţase câteva cuvinte
româneşti pentru cã pe datã se aşezã în
braţele lui Filip şi îi şopti ceva la ureche.
- Bine fã, ia hai dincolo sã vedem dacã eşti
aşa de meseriaşã, îi spuse în timp ce se
îndreptã cãtre o uşã aflatã în penumbra
barului.
Pe la ora 4 dimineaţa, Filip ieşi triumfãtor.
- Mãi golane, ai avut dreptate cu aia! Uite,
mâine îţi aduc cadou o dozã de â€Ţcoca", ştii
tu, din aia de-a mea.
- Sã trãiţi domnu’ Filip şi sã vã dea
Dumnezeu sãnãtate!
- Ei, mai du-te dracului! Vrei sã-mi strici
noaptea acum?
Peştele scoase pe masã un cuţit şi rãcni:
- Filip, dacã mai vorbeşti odatã, ai auzit,
odatã aşa cu mine te spintec!
- Bine, mã! Mai du-te atunci odatã dracului!
Cu mâna stângã, parã fulgeratoarea loviturã
şi apoi, apucându-l cu dreapta de mâna
liberã, i-o rãsuci la spate şi îl împinse cu
capul în primul zid ce-i stãtu în cale.
Peştele leşinã şi rãmase pe jos zãcând într-
o baltã de sânge.
La 6 dimineaţa, sticla fu terminatã şi îşi
luã rãmas bun de la Gigi, stabilind
întâlnirea de noapte din nou la 10 şi
jumãtate.
Ajuns acasã, se dezbrãcã rapid, aruncându-şi
hainele în şifonier şi se aruncã în pat.
Ceasul sunã, ca de obicei, la ora 10.
â€ŢEi, bunã dimineaţa Ionuţe!", îşi spuse el
plin de energie, deschizând larg fereastra
pe care intra un soare promiţãtor.
â€ŢCe am astãzi? Analizã de la 12, Algebrã şi
Informaticã...", constatã dupã ce se uitã în
orarul aflat într-unul din sertarele
biroului.
Se duse la celãlalt şifonier, alb, aflat pe
peretele opus şi îşi alese cu grijã o cãmaşã
asortatã întotdeauna cu unul din cele douã
costume â€Ţla douã rânduri" pe care le avea.
Unii îi spuneau cã este demodat pentru
vârsta lui şi cã ar trebui sã îmbrace şi el
o pereche de blugi sau de raiaţi precum
fãceau toţi ceilalţi colegi ai sãi. I se
pãruse însã, întotdeauna, cã este o dovadã
de lipsã de respect pentru profesorii sãi.
Fiecare curs era un eveniment, iar el ţinea
sã se îmbrace ca pentru un spectacol de
galã. Îşi asortã şi batista la nuanţa
cravatei şi plecã spre Universitate.
Era o zi frumoasã, drept care se hotãrî sã
meargã pe jos. Nu locuia foarte departe şi
cum timp avea astãzi, slavã Domnului, plecã
încet, fãrã grabã.
Se înfundã pe nişte strãzi parcã uitate de
timp şi admirã casele vechi cu tencuiala
cãzutã şi balcoane aflate într-o susţinere
precarã, dar sfidând orice lege a fizicii,
gândindu-se la generaţiile ce locuiserã şi
trãiserã vremuri interesante printre
zidurile acelora.
- Salut Filip, îi spuse necunoscutul care
apãru în faţa lui parcã din neant. Cred cã
acum nu te mai faci cã nu mã cunoşti?
Ionuţ se uitã mirat la tipul ce
rânjea cãtre el.
- Cred cã mã confundaţi domnule, îi
replicã el.
- Bãi Filip, tu chiar nu eşti în
toate minţile?
- Domnule, cred cã este o confuzie! Nu cred
cã am avut VREODATÃ plãcerea de a vã
cunoaşte!
- Şmechere, crezi cã poţi sã-ţi baţi
aşa joc de mine? Dacã a cãzut şifonierul
acum pe tine, crezi cã poţi sã ascunzi cine
eşti?
- Domnule, haide sã lãmurim odatã
lucrurile! Eu mã numesc Iulian Ionuţ Ionescu
şi absolut nimeni din familia mea nu m-a
numit, nici mãcar în alint: Filip. Înţelegi?
Într-un acces de furie, nemaiputând
suporta repetarea unei convorbiri în
care â€Ţpica iar de prost", Gigi scoase de la
spate, într-o fracţiune de secundã, un cuţit
pe care-l â€Ţplimbã" vreo douãzeci de
centimetri pe toracele lui Ionuţ, suficient
de adânc pentru ca acesta sã cadã în
nesimţire.
Ionuţ deschise ochii, fix la ora 22.
Era plin de perfuzii, iar o asistentã
medicalã îi spuse:
- Domnule Ionuţ, aţi avut mare
noroc! Aţi scãpat ca prin urechile acului!
Domnul doctor Georgescu v-a operat şi a spus
cã în câteva sãptãmâni vã veţi face bine!
Ionuţ nu putu sã spunã nimic.
În faţa ochilor i se derula o imagine de la
ultimul curs de Geometrie de la
Universitate, în care precum banda
secţionatã a lui Möbius îşi recãpãtase
orientarea.
â€ŢIatã ce scurtã poate fi viaţa! Puteam acum,
din cauza nebunului ãla apãrut parcã din
neant, sã nu mai fiu pe aici!"
Evoluţia post-operatorie a lui Ionuţ fu
spectaculoasã. Tot personalul din spital se
minuna şi era încântat de faptul cã, ZI ŞI
NOAPTE, pacientul era unul model.
Ziua externãrii veni, iar primul lucru al
lui Ionuţ fu drumul la Universitate.
La cursul de Geometrie, profesorul Ferdinand
preda pseudosfera, o suprafaţã de curburã
constantã negativã – un fel de inversã a
unei sfere.
În camera lui Ionuţ, dulapul cel negru
aştepta, de mai multe sãptãmâni, învãluit
într-o strãlucire irealã şi stranie...
