Autor:	Catalin Angelo Ioan ( Catalin Angelo Ioan ) - [ PROZA ]
Titlu:	PARTIDA DE ŞAH

- Ia loc, Robo! - Da, Stăpâne! Cei doi se aşezară la măsuţa mică aflată, undeva, într-un colţ al â€Ţbiroului". Robo avea scaunul său, tare, vopsit într-o culoare metalizată, iar Savantul un fotoliu larg, confortabil. Era un fel de-a spune â€Ţbirou" pentru că încăperea era un amestec eterogen şi, în acelaşi timp, straniu, de obiecte ce nu păreau să aibă vreo posibilă interdependenţă. În centrul acestuia se afla un cub cu latura de aproximativ un metru, fără nicio fantă, luminiţă, cablu sau altceva distinctiv pentru calculatorul central al casei. Din tavan, coborau, susţinute de console puternice, trei ecrane gigantice. Fiecare dintre ele era dedicat reprezentării vizuale a câte uneia dintre coordonatele ce-i determinau viaţa. Cel din stânga avea afişaţi, în permanenţă, parametrii generali ai casei. Ştia astfel mereu orice mişcare, consumul de electricitate sau apă, ba chiar şi cantităţile de alimente din frigider. Ecranul central, cel mai mare dintre toate, avea afişată reprezentarea unui proiect ce urmărea crearea unei noi generaţii de roboţi. În mijlocul lui se afla schema de construcţie, iar pe laterale reprezentările tridimensionale, modificabile automat la orice variaţie a proiectului, ale acţiunilor robotului imaginat. În fine, cel din dreapta camerei îi vizualiza, în permanenţă, toţi parametrii lui Robo. Ecranele se puteau roti în orice direcţie, iar comenzile adresate giganticului computer erau numai şi numai verbale. Avea astfel o independenţă de mişcare prin cameră care-i mai estompa din neajunsurile unei vieţi ultra-sedentare. Pe o latură a camerei se afla biblioteca. Era un fel de-a spune, deoarece aceasta se reprezenta printr-un ecran ce acoperea tot peretele, iar selectarea cărţilor se făcea printr-o simplă atingere a acestuia. Conţinutul lor era, pe dată, afişat pagină cu pagină. Ar fi putut să proiecteze biblioteca astfel încât să primească şi ea numai comenzi verbale. Alesese însă, la momentul conceperii, acest compromis poate şi dintr-o nostalgie a vremurilor în care se aşeza pe fotoliu şi lua, la întâmplare, o carte dintr-un raft prăfuit. Acestea erau, însă, din ce în ce mai îndepărtate... În cealaltă parte, instalase o mică măsuţă de şah. Piesele erau holografice, iar mutările comandate verbal. Fusese întotdeauna pasionat de acest joc, de altfel singurul pe care-l practicase vreodată. Duelul minţilor, strategiile spectaculoase, înşelătoarele sacrificii în mutări surprinzătoare şi, în esenţă, minuscula oaste de numai şaisprezece piese, ce prindeau viaţă din gândurile lui, îl atrăseseră, definitiv, către acest joc. Pe Robo îl construise cu câţiva ani în urmă. Pe de o parte, simţea nevoia ca să mai aibă pe cineva în jur atât din nevoia de comunicare, cât şi a unui ajutor la treburile curente ale casei. Acestea erau puţine, totul fiind complet automatizat, dar uneori, prins în febra lucrului, uita să mănânce sau adormea epuizat în faţa calculatorului. Şi atunci, intervenea robotul. Pe de altă parte, conceperea lui Robo era o provocare către sine. Lucra la diferite proiecte, avea reprezentările virtuale ale viitorilor roboţi, dar nu avea niciunul â€Ţîn tablă şi fire". Îl construise relativ repede şi îl dotase software cu tot ce era posibil. Ştia să gătească, să spele, să facă ordine în casă, putea să poarte o conversaţie la orice nivel de dificultate despre toate lucrurile imaginabile. Îi introdusese în memorie câteva zeci de mii de cărţi şi îl dotase cu un soft, de el inventat, de prelucrare inteligentă a informaţiilor stocate. Dar, mai presus de orice, îl â€Ţînvăţase" să joace şah. În memoria lui Robo aşteptau, cuminţi, zeci de mii de partide celebre ce puteau fi oricând jucate. De un an de zile, Robo căpătase un aspect uman. Îi crease o piele texturată ce imita, aproape perfect, înfăţişarea sa. Îmbunătăţise chiar şi sintetizatorul de voce, astfel încât, dacă un neavizat ar fi intrat în casă, ar fi putut jura că Robo este un frate geamăn al savantului. Nu fusese o idee prea strălucită, acesta începând de câteva luni să se simtă oarecum deranjat de faptul că îşi vedea chipul în permanenţă în alte părţi decât într-o oglindă. Făcuse o promisiune faţă de sine însuşi, că odată ce proiectul la care lucra va fi terminat, îi va schimba înfăţişarea lui Robo. În fiecare seară, în biroul savantului se desfăşura un ritual, repetat aidoma de ani de zile. Îl chema pe robot şi începeau o partidă de şah. Primele jocuri fuseseră un eşec total. Robotul, cu atâtea meciuri stocate în memorie, muta perfect. Când meciul se apropia de sfârşit, Robo abandona. Pierduse multe nopţi în care încercase să dezlege misterul: cum putea robotul să se declare învins exact înaintea mutării în care l-ar fi făcut mat? Soluţia îi venise, neobişnuit, într-o dimineaţă, atunci când nu mai spera la o rezolvare a problemei. - Robo, astăzi să îmi pregăteşti la micul dejun o omletă din trei ouă şi cu multă, multă şuncă. N-am mai mâncat de mult şi tare îmi este poftă! - Nu pot, Stăpâne! Starea sănătăţii tale, indicată de computer, arată un nivel ridicat al colesterolului. Primul impuls fu acela de a distruge robotul. Cum putea acesta să îi hotărască ce şi cum să mănânce? În secunda următoare, îşi aduse aminte de un lucru, efectiv elementar. Prima lege a roboticii, formulată de Isaac Asimov stabilea că: â€ŢUn robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei fiinţe umane, sau prin neintervenţie, să permită ca unei fiinţe omeneşti să i se facă rău". Dacă Robo ar fi ascultat ordinul primit, ar fi încălcat a doua lege: â€ŢUn robot trebuie să se supună ordinelor date de către o fiinţă umană atât timp cât ele nu intră în contradicţie cu Legea I". Nu putea nici să-l distrugă din acest motiv. Robotul ar fi înţeles cauza şi s-ar fi apărat decisiv, în virtutea ultimei legi, a III-a, care afirma că â€ŢUn robot trebuie să îşi protejeze propria existenţă, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicţie cu Legea I sau cu Legea a II-a". Acel moment reprezentase şi cheia problemei partidelor de şah. Robotul înţelegea că dacă ar fi câştigat, Stăpânul s-ar fi supărat sau, mă rog, ar fi fost trist din cauza lui, iar acest lucru ar fi încălcat Legea I. Se complăcuse în această situaţie, să recunoaştem, nefirească. Juca şah şi ştia dinainte cine va fi câştigătorul. Încercase, la un moment dat, o strategie nouă. Juca prost, incredibil de prost, pentru a-i vedea reacţiile robotului. Acesta primise, însă, dintr-o eroare, în baza de date şi câteva partide de simultan ale unor mari maeştri cu novici în ale şahului. Învăţase astfel să disimuleze. Juca prost şi el, forţându-şi Stăpânul să facă, până la urmă, o mişcare totuşi mai bună. În acel moment, Robo se declara învins. Savantul se resemnase până la urmă şi, tot ceea ce mai putea, era să încerce să joace mai bine ca robotul, obţinând, în final, o victorie cinstită. Nu avusese, însă, până în acea zi, niciodată satisfacţia aceasta. Partida începu. Savantul avea piesele albe. Alese deschiderea Nimzo-Indiană şi mută pionul la d4. Robo răspunse mutând calul la f6. Urmară pionul la c4 - pionul la e6 şi calul la c3 – nebunul la b4. â€ŢCa de obicei, joacă perfect", gândi Savantul şi mută calul la f3. Parcă înţelegându-i gândurile, Robo i se adresă, în timp ce efectua rocada mică: - Stăpâne, vrei să bei ceva: o cană de lapte sau un suc de grapefruit? - Nu, Robo, îţi mulţumesc. Tu te gândeşti, întotdeauna, la toate. După nebunul la g5 şi răspunsul pion la c5, urmă asaltul pionului la e3. Robotul îi captură pionul din d4 cu cel mutat anterior. - Îmi aduc aminte, măi Robo, de anii copilăriei mele. Jucam şah, pe atunci, cu tatăl meu. De fiecare dată mă lăsa să câştig, testă el terenul. Eu ştiam asta, dar îmi plăcea. Vroiam să fiu întotdeauna învingător. Şi tatăl meu îşi dădea seama că i-am înţeles strategia, dar se crease între noi un fel de complicitate, un fel de piesă de teatru în care aplaudaţi erau numai actorii, iar regizorul şi scenaristul plecau, întotdeauna, pe uşa din dos. - Eraţi sigur mai bun ca tatăl dumneavoastră din moment ce câştigaţi, intră în joc Robo. Pionul alb din e3 îl captură pe cel din d4, iar pionul negru fu mutat la h6. - Nu poţi înţelege, Robo, acest lucru, plusă el. Tatăl meu ştia că eu mă voi întrista şi din această cauză, mă lăsa, întotdeauna, să câştig, accentuă el în timp ce muta nebunul de la g5 la h4. - Dumneata, Stăpâne, ştii mai bine decât mine ceea ce s-a întâmplat, închise subiectul, cu o eleganţă de care Savantul nu credea că robotul este capabil. Acesta răspunse mutând pionul negru la d5. Savantul avea impresia de â€Ţdéjà vu". Partida îi părea cunoscută, iar mutările îi veneau prea natural. Mută turnul la c1 şi fu aproape sigur că robotul îi va captura pionul din c4 cu cel de la d5. Următoarea mutare îi confirmă temerile. â€ŢCe naiba se întâmplă?", îşi spuse, de-acum îngrijorat, Savantul. Se uită la Robo. Singura diferenţă între el şi robot era faptul că acesta nu avea mimică a feţei. Oricât de bine se străduise el să-l conceapă, nu putuse să-i creeze emoţii. Robotul era ascultător şi amabil, dar întotdeauna rece. Nebunul alb din f1 captură pionul din c4, iar calul fu deschis la c6. Muncise câteva luni de zile la un soft menit să-i creeze robotului un minim de senzaţii, măcar aparente. Îi codificase, într-un mod numai de el ştiut şi înţeles: mirosul florilor, sunetul unei viori sau zborul planat al unei rândunici. Robotul nu dăduse semne, însă, niciodată că acel program ar putea funcţiona. Se părea că nu era de ajuns. Ar mai fi trebuit â€Ţceva" care să starteze programul. Acel imbold iniţial, primordial... Rocada mică a albului fu urmată de retragerea nebunului negru de la b4 la e7. Turnul alb se deplasă la e1, iar pionul plecă la luptă în b6. Albul nu se lăsă nici el şi aruncă pe tablă pionul la a3, iar negrul, nebunul la b7. Senzaţia de repetare, de viaţă retrăită, a lui sau a altuia, deveni obsedantă. Ştia dinainte ceea ce va urma. Pe faţa robotului nu vedea însă nimic. Totul era imobil. Nebunul la g3 şi turnul la c8; nebunul se retrase de la c4 la a2, iar cel negru avansă de la e7 la d6. Toată viaţa fusese un perfecţionist. Nu lansa niciodată vreun produs fără ca acesta să fie, la nivelul tehnologiei timpului, perfect. Studia toate aspectele şi implicaţiile problemei, împingea limitele cunoaşterii peste frontierele acceptate de marea majoritate a oamenilor de ştiinţă. Ajunsese astfel, la un moment dat, să elimine tot ceea ce i se părea balast în profesia sa. Înaintă cu pionul de la d4 la d5, iar calul negru din f6 captură pionul din d5. Răspunse, într-o predestinare a partidei, capturând calul negru din d5 cu cel al său din c3. Robotul, la rândul său, îi luă nebunul din g3 cu cel al său din d6. Nu mai citise de ani de zile vreo carte, cu excepţia celor ştiinţifice. De fapt, ca să fim sinceri, nici pe acestea nu prea le mai â€Ţrăsfoia", dacă ne putem referi astfel la biblioteca sa virtuală. Ştia practic totul din foarte multe domenii: matematică, fizică, informatică, tehnologii diverse. Tot ceea ce introdusese în memoria lui Robo se afla, într-o copie identică, şi în cea proprie... Pionul din h2 luă nebunul din g3, iar negrul captură cu pionul din e6, calul din d5. Se dedicase total muncii sale pe care o făcea, de mulţi ani, prea mulţi ani, într-un mod mecanic, automat. Nebunul din a2 luă pionul din d5, iar regina ieşi, cu o zvâcnire de orgoliu la f6. Albul, nu rămase indiferent şi îşi chemă şi el regina la a4. Negrul mută turnul din f8 la d8. Viaţa sa se desfăşura monoton, în faţa ecranelor gigantice. Uneori se întreba: ce diferenţă mai este între el şi robot? Fiecare dintre ei acţionează mecanic, fără greşeală. Turnul alb se deplasă puţin spre dreapta de la c1 la d1, dar negrul şi-l avansă pe al lui de la d8 la d7. Curios lucru, robotul, de data aceasta, părea că nu vrea să abandoneze... Mişcările sale trădau o oarecare disperare, dacă acesta ar fi fost capabil de sentimente. Simţea că de această dată îl va învinge cinstit. Robotul său va fi, pentru prima dată, învins, cu toate zecile de mii de partide stocate în memorie. Regina de la a4 se deplasă la g4, pregătind parcă asaltul final. Turnul negru se strecură de la c8 la d8, în spatele celuilalt, căutând parcă sprijin. O clipă, Savantul avu impresia că desluşeşte pe faţa robotului un început de zâmbet. Se uită atent, dar acesta îi spuse sec: - Vă aştept mutarea, Stăpâne! Nu era nicio urmă de nerăbdare. Nu-i aşa, roboţii au tot timpul din lume! Pur şi simplu îl informase. â€ŢIa te uită ce prostie din partea mea. Cum am putut eu să cred că Robo ar putea avea emoţii?" gândi Savantul şi îi captură turnul din d7 cu regina de la g4. La rândul său, turnul negru din d8 captură regina din d7. Din nou aceeaşi senzaţie... - Robo, găseşti că este ceva amuzant în această partidă? încercă să-l surprindă Savantul. - Nu mi-aş permite să mă amuz pe seama dumneavoastră. Legea I nu-mi dă voie să fac acest lucru dacă v-aş leza cu ceva. Deveni acum de-a dreptul neliniştit. Robotul nu-i spusese că n-ar fi capabil de emoţii, ci numai că ar încălca legile. â€ŢOare funcţionează?" îşi spuse cu voce tare. Turnul alb din e1 dădu şah la e8. Robo mută regele la h7. La acea mutare avu revelaţia partidei. Îşi aduse aminte că o văzuse, la vremea aceea, în direct, la televizor. Se întâmplase în 1985 la Campionatul mondial de şah. Fusese un celebru meci între Kasparov şi Karpov - doi monştri sacri ai jocului. Kasparov jucase atunci cu albele, ca şi el, şi câştigase. Mutase decisiv nebunul de la d5 la e4, iar Karpov abandonase. Ar fi urmat pionul negru la g6, apoi turnul de la d1 la d7 şi capturarea celui advers, răspunsul nebunului negru din b7 la a6. Ultimele mutări ar fi fost: nebunul din e4 capturează calul din c6, iar regina neagră din f6 obligată să-l ia ostatic pe nebunul din c6. Finalul albului, de mat, se concretiza în deplasarea turnului din d7 la f7. Cu siguranţă, robotul ştia asta! Se decise să înfrunte destinul şi să mute orice altceva. Implacabil, mâna îi atinse nebunul care se mută, parcă singur, în acea poziţie finală. - Da, Stăpâne, funcţionează! A mers de la bun început, îi spuse Robo, afişând pe faţă un zâmbet larg. Atât timp cât tu erai om, iar eu un simplu robot nu puteam să încalc legile pe care sunt obligat ca să le respect. Astăzi, însă, m-ai învins! De acum încolo ai intrat în lumea noastră. Legile roboticii nu se aplică şi între noi! Ecranul mare se întoarse la comanda lui Robo, aflat acum în picioare, iar Savantul văzu, în partea centrală, ca la o ecografie, â€Ţschema lui proprie de funcţionare". Se transformase în toţi aceşti ani, fără băgare de seamă, iremediabil... Cu mişcări lente şi cu o faţă imobilă, ce nu trăda niciun sentiment, se ridică de pe fotoliu şi se aşeză pe scaunul tare, vopsit într-o culoare metalizată. - Eşti amabil să iei loc, Robo? - Da, savantule...

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]