- Ce mai faci Miţo?
- Ce mai faci Siţo?
În â€Ţleaving-ul familiar" (aşa cum îi spunea
Miţa), adicã acea camerã de pãrãsire a
tuturor convenţionalismelor familiale, în
acea zi, se întâlniserã douã prietene vechi.
Miţa era diminutivul de la Maria. În cercuri
alese i se spunea Mary, dar pentru
prietenele foarte apropiate era simplu:
Miţa. Dupã cum spunea chiar ea
însãşi: â€Ţprietenele ei era una: Siţa". Ca şi
în cazul Miţei, Siţa nu era numele adevãrat.
O chema Sanda dar, cum ar fi putut sã facã
altfel, se recomanda în societate â€ŢSandy". N-
a ştiut niciodatã de unde sau cine i-a spus
Siţa. Poate în copilãrie, vreunul din
pãrinţi i-a bagatelizat numele marcând-o
astfel pe viaţã, macãr între prieteni.
- Nu te-am mai vãzut, soro, de un car de
ani, spuse Miţa.
De fapt, nu se vãzuserã de câteva
zile, dar era, aşa, un fel de convenţie
tacitã de început de dialog.
- Ei, Miţo, am avut atâta treabã.
Ştii doar cât sunt de ocupatã toatã ziua.
Amândouã femeile nu lucraserã
niciodatã. De fapt, pentru a
respecta â€Ţadevãrul istoric" (aşa cum îi
plãcea Miţei sã spunã), fiecare avusese câte
o tentativã în tinereţe.
Se angajaserã, cu mulţi ani în urmã, la o
fabricã de confecţii. De fapt, chiar acolo
se şi cunoscuserã. Nu rezistase, nici una
dintre ele, mai mult de o lunã. Atunci când
patronul le dãduse salariile pentru perioada
lucratã, fuseserã tare indignate.
- Cum fã, atâta ne dã ãsta pentru
cât am muncit pentru el?
- Da dragã, spune şi tu... La câte
studii avem noi, ãsta ne exploateazã ca pe
nişte animale.
Astfel, a doua zi, îşi luarã cãrţile
de muncã ce se vor odihni pentru totdeauna
într-un sertar bine, prea bine dosit al unui
dulap.
Şcoalã nu aveau din cale afarã.
Fiecare terminase cele opt clase şi apoi
începuserã cursurile unei şcoli
profesionale. Miţa trebuia sã ajungã
croitoreasã, iar Siţa coafezã. Se
cãsãtoriserã amândouã, însã, prea devreme,
la numai 16 ani.
Bãrbaţii aveau slujbe bãnoase şi le
tratau ca pe nişte prinţese. Este drept cã,
între timp, din cauza sedentarismului se
cam â€Ţîngrãşaserã", fiind la un moment dat în
situaţia de a fi mai uşor sãrite decât
ocolite. Soţii le iubeau însã şi niciodatã
nu le reproşau ceva.
Cu toate acestea, cele douã femei,
se plângeau una alteia cât sunt de ocupate.
Cumpãrarea unei simple pâini se transforma,
uneori, într-o adevãratã aventurã, mai
întotdeauna stressantã.
În acea zi, subiectul discuţiei era
unul arzãtor: Guvernul demisionase! Tocmai
anunţase la televizor.
De câţiva ani, Miţa era adepta
înfocatã a unei politici de dreapta, iar
Siţa a celei de stânga. Nici una şi nici
cealaltã nu pricepeau prea bine ce înseamna
treaba asta cu stânga sau cu dreapta. De
fapt, hai sã fim sinceri, nu pricepeau nimic.
Se uitau însã toatã ziua la ştiri, atunci
când, evident, nu erau telenovele
captivante. Iar cum tot românul trebuie sã
facã politicã, hop şi ele. La început, Miţa
a fost cea care a lansat provocarea. I-a
spus Siţei, la una din convorbirile lor,
întotdeauna neterminate, cã ea simpatizeazã
cu â€Ţdreapta". Habar nu avea ce este asta,
precum am mai spus, dar îi plãcea mai mult
cum suna... De altfel, la mâna stângã, se
tãiase odatã rãu cu un cuţit şi avea o micã
cicatrice. De atunci nu mai suporta stânga.
Siţei, fiindu-i indiferent, alesese stânga
tocmai pentru a avea subiect de discuţie în
contradictoriu (nu cã ar fi gândit ceva
diferit de cealaltã, dar aşa, ca sã alunge
monotonia).
Când începeau sã discute politicã, livingul
devenea un adevãrat parlament asiatic.
Argumentele pro şi contra zburau cu
repeziciune de la una la alta, slobozite
printre douã guri de cafea şi trei pufãieli
din ţigaretele numite, cum altfel
decât: â€ŢParliament".
- Soro, degeaba spui cã Guvernul ãsta nu a
fãcut nimic, spuse deodatã Miţa. Tu nu vezi
cã ne-a bãgat în Uniunea Europeanã?
- Lasã-mã dragã cu argumentele tale! Le-am
mai auzit! Şi ce crezi cã o sã trãim mai
bine acum? Uitã-te la japonezi.
Ei nu sunt în Uniunea Europeanã şi nici nu
cred cã o sã vrea sã intre. Vezi ce bine o
duc!
- Da dragã, aşa o fi cum zici tu, dar
japonezilor cele pasã, au zidul ãla
chinezesc ce îi apãrã. Pe noi acum, uite, o
sã ne apere â€Ţuie" asta de toţi: unguri,
ruşi...
- S-o crezi tu! O sã vezi tu cum, acum, o sã
vinã toţi sã cearã azil în România! Ce o sã
te mai faci dragã, când vânzãtoarea de la
pâine o sã-ţi vorbeascã ruseşte, iar aia de
la coafor o sã te tundã ungureşte?
Şi uite-aşa, discuţia continuã, cu afirmaţii
tranşant emanate.
La un moment dat, apãru un moment de
cumpãnã. Amândouã furã de acord cã politica
tuturor Guvernelor de pânã atunci le-a
împiedicat afirmarea. Miţa ar fi putut
deveni o mare creatoare de modã, iar Siţa o
adevaratã â€Ţhair-stylist" dacã Guvernele
astea s-ar fi aplecat mai mult deasupra lor.
Se uitarã o clipã, nedumerite, una la alta,
conştiente de pericolul dispariţiei, din
acel moment, a tuturor divergenţelor de
opinii.
Din fericire, Miţa avu un moment de
revelaţie şi spuse:
- Soro, a început de 5 minute telenovela cu
Alfonso şi noi pierdem timpul vorbind despre
ãştia! Schimbã repede canalul!
