Stupiditatea neantului poate fi
considerata a fi echivalenta cu griul insipid
al existentei efemere si lipsita de voluptate
a complexului psihologic uman.In absenta
certa a vreunei umbre cat de mici a unei
voluptati transformata in deziderat,expresia
umana devinde ea insasi o umbra palida a unui
tablou abstract existent doar in reveria
ochilor mintii.
Ce este,de fapt si de
drept,expresia umana?O oglinda complicata in
aparenta,simpla in esenta,o reflexie a
dorintelor initiale,indraznete chiar,a unei
predispozitii naïve si native spre atingerea
unui ideal aparent intangibil,predispozitie
devenita ambitie pura,la inceput lipsita de
umbra invidiei,rautatii sau narcisimului.Pe
parcurs,insa,naivitatea se transforma in
perversitate si egocentrism ascunse sub masca
maturitatii.In etapa urmatoare,psihicul uman
isi manifesta calitatea indubitabila de a
uita,voit sau nu,constient sau nu,de a
astrene incet,dar sigur plapuma ignorantei
peste gandurile naïve si pure ce musteau
odata in mintea-I nelinistita.Acum,infundat
in cotidian,se schimba pe zi ce
trece,devenind o cu totul alta persoana decat
isi planuise la inceputuri in valtoarea
tulbura a tineretii si naivitatii.Devine acum
un mic robotel programat sa fie cat mai
productiv si acerb in competitia sa,aparent
motivata de societate,in esenta intretinuta
doar de un egocentrism infailibil,o
competitie a unui om devenit monstru in
raport cu alte fiare ale unei jungle ascunse
sub o logoree demagogica si sub niste haine
de firma…
