În mine ningea cu fulgi tãcuţi de nea
evadaţi din labirintul lui Amor,se
prelingeau pe trupul meu aromonios ,tãcut
încercam sã desluşesc misterul :ai cui sunt
ochii albaştri ce-mi urmãreau insistent
paşii tãcuţi,speriaţi...
Nedumerit şi temãtor calc în zig-zag,ameţit
de un miros canonizat ce mã înãlţa in rai.
Singur,nesigur,încep sã strig,ecoul doar
aude,nu am înţeles ce e cu mine,de unde
atâta vâlvã?Calc în cadenţã fiecare
pas,zbuciumat,nu înţelegeam de unde aceastã
neliniste metafizicã,în mine continua sa
ningã abundent,din raţiuni personale m-am
oprit o clipã sã ascult neliniştea nascutã
din nimic….tãcere surdã !Aud la un moment
dat paşi venind spre mine,aceeaşi
fatã,aceiaşi ochi albaştri,se apropie
vertiginos de mine si tanara mã ajunge.
Albastrul ochilor,cãldura lor, mã topeşte cu
razele lungi si insistente din privirea ei.
Simţeam în mine, un sentiment de dezrobire
asemeni cum se sparge un gheţar in Atlantida.
Inconsecvent mã pierd cu firea si pentru o
clipã simt cã nu mai sunt eu.
Introvertit în gândire încercam sã-mi dau
seama ce se întâmplã.
Tac înaintea ei, în mine curgeau troiene
înãbuşite.
La un moment dat mã ia de mânã,simţeam cã
ard în mine flãcãri,niciun fulg nu-mi mai
atinse inima,doar jarul din privirea ei ce
ardea În mine în flãcãri.
Tãcut ma deplasez cu ea de mânã. În centru
oraşului,toate privirile erau îndreptate
spre noi şi nu întalegeam de ce.Începu sã-mi
şopteascã ceva la ureche.Aflu cã e criminalã.
Încep sã înţãleg privirile insistente ale
multor trecãtori.
Curios o întreb : pe cine ai ucis ?
speranţele tale!tresar de cateva ori....mama
mã întreabã îngrijoratã ce s-a întamplat?
atunci am înţales cã a fost doar un vis !Dar
ce ochi avea……
