ne cojim iubirea ca pe-o portocala uscata.
sa-i regasim arcurile ce-o inaltau la cer,
in prima lupta a genelor peste ochii plansi.
mi-e drag de dorurile tale ce-si gasesc
ultima statie la mine intre coapse;
mereu purtam ochelari roz cu buline de
naivitate pe ramele indoite de atata greutate
a sperantelor în inflatie.
si cum trec sanii mei peste perna dezgolita
de vise, daniel, tu cu jocul unindu-te in
credinta strazilor reci, pierdute.
mana-n mana impartim oamenilor goi feliile
aceleiasi iubiri
muzica ne e plina de liniste ascultata cu
arcada ta pe note ridicate
asa sunt oamenii, se mai despart uneori
pana le ramane in simturi doar amintirea
