Mi-ai spus candva,maicuta mea cea draga,
Sa nu ma-ncred in zambete si vorbe dulci,
Cand voi pleca departe-n lumea larga,
In cautare de sperante ratacite si naluci...
Mi-ai spus sa-mi fac prieten bun,padurea,
Tovaras sigur,nelipsit, sa-mi fie vantul,
Doar lor sa le marturisesc durerea,
Si locul unde vreau sa-mi sap mormantul...
Mi-ai spus candva,maicuta-nlacrimata,
Sa nu ma-ncred in chipuri reci si efemere,
Cand ratacit voi fi prin lumea zbuciumata,
Sa caut visele ascunse,sperante si himere..
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Orice scriitor are poezii bune sau mai putin bune atunci cand scrie din suflet si nu doar pentru a umple niste coli de hartie...Nu m-a afectat remarca ta...Ceea ce am avut de spus,ti-am spus...Multumesc totusi pentru atentia acordata persoanei mele...
Daca ai fi citit cu atentie,ai fi inteles ca nu mama mi+a spus de himere,ci ca era vorba de mine,cel care plec in lume dupa acestea...Nu am de gand sa schimb nimic,iti multumesc pentru sugestii,daca nu-ti place,e problema ta...Am scris asa,pentru ca asta sant eu si sant destule persoane care vor citi si vor pricepe...Multumesc...
Temã sensibilã, mesaj puţin cam vag (nu prea cred cã mama te-a sfãtuit sã cauţi himere), dar duios, desigur. În schimb poezia pare neterminatã: ritm care şchioapãtã, chiar şi rima ş.a., deci poate ar mai trebui prelucratã un pic.
Iatã, de pildã, o reparaţie de ritm la ultimul vers: "Sã caut vise-ascunse, speranţe şi himere". Nu-i aşa cã ar suna mai "rotund"? Deşi cu himerele astea nu mã împac!
