Tinand inca scrisorile tale in mana, cu
parul despletit si privirile pierdute se
indreapta spre marea si unica nemuritoare –
MAREA…Valurile mangaie tarmul pustiu si
mohorat de toamna, o fata micuta si
dragalasa se plimba desculta cu capul
plecat spre apa limpede a marii, cu umerii
lasati si mainile pe langa corp.Hartiile au
un scris marunt si ingrijit.Vreau sa ma
indrept spre ea, presimt ca se va intampla
ceva…
Isi ridica capul si mainile
si intra in infinitul apei cantand.Ah!
Ciudata fata, straniu cantec, il cunosc, e
o veche TANGUIRE!Sufletul tresare, creierul
ma vesteste ca se va intampla ceva tragic,
incerc sa ma indrept spre frumoasa cu parul
negru si micuta dar picioarele imi sant pur
si simplu lipite,ingropate in nisipul
umed.Vreau sa strig darn u mai am glas,
trupul nu mai vrea sa ma asculte, doar
fiinta interioara se zbate.
In jurul fetei cu parul
negru si ochii ciudat de tristi se strang
de undeva din nemarginirea marii o multime
de pescarusi plangand prin cantecul lor
sufletul ei neampacat de iubire, si de abia
acum inteleg :este unul si acelasi strigat
de pescarus singuratic al vesniciei…
Necunoscuta cu parul despletit si negru
incepe sa coboare tarmul cu mainile larg
deschise intr-o imbratisare suprema cu
marea, cerul, pescarusii, invaluita in
misterul singuratatii si tristetii.Marea o
cuprinde putin cate putin, pescarusii
zboara parca intr-un vechi ritual numai de
ei cunoscut, as vrea sa strig dar cuvintele
se opresc pe undeva pierdute …Se pierde…
Nepamantesc de fericita dispare in mijlocul
apelor limpezi si pescarusii se invart, se
invart…
Si iata, Doamne, copila s-a
inecat in mare.Disperarea ma face sa-mi
destepenesc picioarele, alerg spre locul
acela de trecere intr-o alta lume,ma arunc
in mare si…Trupul fetei cu parul negru
pluteste cu fata razand spre cerul infinit
cu pescarusi ciudati, parca finite ale unei
alte lumi…Vreau sa ma apropii sa salvez
necunoscuta aceasta nebuna din dragoste,
dar oameni, voi biete fiinte, din trupul
fetei am vazut nascandu-se un pescarus…
O lume cu pacat, acest
suflet tanar s-a transformat in pescarus si
si-a luat zborul impreuna cu ceilalti spre
infinitul de unde venisera.Inainte de a
pleca pentru totdeauna, pescarusul- copila
s-a lasat lin pe tarm si a cules ceva…era
scrisoarea pentru tine pe care eu trebuie
sa ti-o dau.M-a privit in ochi si m-a
salutat cu capul dupa care si-a luat zborul
in lumea lor singuratica si trista, lumea
celor care iubesc cu adevarat niste barbati
sau femei goi pe dinauntru, roboti din
carne si oase scumpi la privire … oamenii
viitoarei generatii a pamantului…
Stau inca cu scrisoarea in
mana privind ingandurat si indurerat spre
infinitul unde s-a pierdut pescarusul-
copila.Lacrimile imi curg pe obraji,
valurile ma-nvaluie cu raceala lor
primitoare, in mana mai strang si acum
scrisoarea pe care trebuie sa ti-o dau ca
ultimo semn ramas de la o copila cu
sufletul pur si plin de iubire.
Tu vei citi, vei constata
si vei trece mai departe cu privirea si
sufletul gol, neafectandu-te cu nimic
disparitia ultimei copile cu parul negru si
sufletul de aur…Asa s-a sfarsit o iubire,
unica care a mai existat in lumea plina de
circiute a robotilor-oameni din mileniul
trei…Ultimul mileniu al pamantului…
