prima mea rugă a purces
către limba pământului;
a doua,
către filosofia îngerului;
a treia,
către inima barbarului;
a patra,
către neâmblânzitul derviş...
aşteptarea ca să vii sâmbăta
era ca o mână udă.
... zborul a rămas înfipt
în aripile unui arhanghel hoinar.
umilinţa asfaltului îmi vorbea
despre posibila mea renaştere
în cele nouăzeci şi nouă de pietre,
o mie de sonete,
o mie una versete...
aerul îşi înfigea rădăcinile
într-un anumit sens
al existenţei literei.
cele două mâini ale profetului
unui pustiu galben
erau invitate la un vals
.....................
.....................
unde mai rămâne loc
să punem cele trei degete?
