Icoana care plange, ce mult as vrea s-o am în
suflet,
Macar o zi, un ceas, o noapte, acolo să te
chem din zări îndepărtate aş da orice...
Si îngerii să-mi bata în poarta...
Te strig, te chem, ma rog în tacere, ca sa
mai vii din când în cand
Si zâmbetul tău să-mi fie o calauză
eternă...peste timp...
Ispita ce a fost si a trecut şi nu se va
intoarce niciodata
Vise urate ce au dispărut pe carari neumblate...
Amintirile plăcute ce le traiesc în vise ce
nu mor
Melancolia ce plange pe un colt de geana in
genunea timpului ce va veni, ce a trecut, ce
este...
M-am maturizat şi nu stiu oare? Te-am căutat
si am uitat?
Voci catifelate ce ma cheamă într-un sfarşit
de martie trecut, la intersectia unei vieti,
la o trecere de drum ce ma tot cheama...
Zambete sagalnice, melancolii deloc uitate în
migdala ochilor adanci...
Tacerea si uitarea se astern pe cararea
viciilor, al şarpelui cel vechi ce a ros şi
nu mai este...
O Doamne, e tarziu să Te rog sa revii de
acolo de unde ai plecat, Sa-mi luminezi, un
ceas, o zi, o clipa existenta de artist?
Zadarnic şterge vremea paşii primăverii ce a
fost mereu prezentă....
O, tata, roaga-te acolo Sus sa vina si harul
ei sa ma inconjoare iar...
http://adrianpopovici.bravejournal.com/
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
scuze pentru greseli tastatura e de vina...sincer e superba poezia pentru genul modern iar o muzicalitate ca in aceasta poezie intalnim mai rar...felicitari
