Dintre toate paginile unei cãrţi, cel mai mult mã atrag foile albe. Când te aşezi în faţa lor, priveşti un infinit.
Oxigenul e indispensabil vieţii, ca şi iubirea. Chiar dacã pare atât de banal, ne-ar fi imposibil sã existãm în lipsa lor. Doar dacã ne-am adapta anaerobilor. Dar trecerea ar fi prematurã. Avem nevoie de viaţa ca o durere, pentru a vedea cã suntem vii. Dar, ca o ironie, vedem cum murim. Invers poate am fi vii, fãrã s-o ştim.
Trupul mi-e ca un glob de sticlã. Dacã se sparge, îmi dã posibilitatea sã trec în alt plan. Din el, nu pot atinge pe altcineva, nu pot sã-l simt, pot doar sã primesc luminã şi cãldurã de la zâmbetul sãu şi sã o reflect sub formã de fericire.
Fericirea e acea clipã în care îţi gãseşti un punct comun cu Universul în care te afli, ca atunci când cheia se potriveşte şi uşa se deschide. Atunci când poţi sã intri în armonie, combinând exteriorul cu interiorul şi pãşind din afarã, în camera din tine.
Totul e prea exact ca sã-l pot crede. Realul încorsetat îmi pare o minciunã. De-aş putea dezlega sforile, toate s-ar amesteca, rezultând unul. Dar pentru asta, trebuie sã înveţe dezbinarea şi îmbinarea.
Dansul e acea evadare a spiritului din trup. Aparent e o zbatere de aripã, când sufletul viseazã cã zboarã, dar el iese din corset şi se încarcã de viaţã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
inteleptule! era un alint, stiu ca esti o domnisoara frumoasa...
