Autor:	Zaniciuc Carmen Mariana ( Amena ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Sentinţa

Nebunii mei au scãpat din sfori. Urlau pustiul ca lupii flãmânzi Şi rodeau foamea între dinţii tociţi În durerea firii ce se izbea de zid. Cereau libertatea ca pe-o izbãvire Din anestezia gândului sub reguli Ce pretindeau normalitatea într-o lume Anormal de lucid robotizatã. Şi ei nu se temeau de cãdere. Pãmântul lor se învãrtea invers, Cerul era jos, iubirea nu se rãtãcea Iar timpul sta în loc buimãcit. Acum aleargã cu încheieturile rãnite. Sã se mai îndoaie le este greu. O vreme vor urma drumul drept Ca un somn în iluzia normalului. Şi totuşi nu-i vor crede uşor Pe acei ce spun cã ei sunt bolnavi Şi cã roata integratã e sãnãtoasã Când totul moare. Ei sunt de semn opus. Dar sentinţa e datã de mine. I-am condamnat la tãcere Pânã când vor învãţa sã vorbeascã Necuvintele viselor întoarse.

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	"Dar sentinţa e datã de mine. I-am condamnat la tãcere Pânã când vor învãţa sã vorbeascã"	Marcoci Dorian
2.	interesanta optica, interesante versuri, interesanta sentinta...	ruddy
3.	nu sentinta le apartine tu o durere intre realitati	cotangenta

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]