Sãmânţã era
Într-o imensã pustietate.
Vocile strigau fulgerul
Sã despice marea,
Sã se nascã
Primãvarã.
Şi-a încolţit o rãdãcinã
Pentr-o tulpinã,
Pentr-un ram
Şi restul s-a împãrţit în frunze-
Copii golaşi, ce nu ştiam,
Împreunam un rod
Şi il gustam din râu-
Curgea o varã.
Dar şarpele se urcã şi-n copac
Şi l-am muşcat cu tot cu mãr
Şi am chemat o toamnã
Şi am crescut
Şi am ştiut sã îngãlbenim,
Sã ne desprindem în ego
Şi iar pustiu în albul pur-
O iarnã;
Seva unui vis ne plânge
Prin ochii albaştrii ai cerului;
Şi-a îngheţat de atâta dor
O lacrimã, în chip de stea,
Cãzând în efemer
Peste noi, cei
Din pãmânt.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
versurile tale alcatuiesc o frumoasa si nostalgica poveste...asa mult mi-au placut!
