Când viaţa pare absurdã
sã o iau in serios,
tu mã trezeşti cu sãrutul inimii.
Mã porţi într-un joc al nebuniei
şi ma învârţi,
tot mã învârţi,
de paşii tremurã pâmântul.
Demonii se ascund înfricoşaţi
de invocarea iubirii.
Doar mâinile noastre
pot rupe cercul protector
de nu vor mai fi împreunate
în legãmântul nerostit, dar ştiut,
de stelele ce ne cuvântã,
de credinţa noastrã,
când pare cã suntem
din nou în eden,
goi de frunzele ce-au cãzut
în toamna vieţii.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Ruddy, multumesc pentru incurajare. Am facut mici modificari pentru a se intelege mai bine.
mmm... am priceput eu ce ai vrut tu sa zici cu versurile astea, dar produsul final nu e ok, nu-i de tine. astept mai mult, si mai mult, din ce in ce mai mult pentru ca poti!!!
