Când uit cine sunt, mã caut nicãieri. Atât de vagi îmi sunt amintirile. Ştiu doar cã m-am uitat peste chipul tãu şi l-am râvnit. Şi a fost pãcat cã nu am spus nimic. Acum, de-aş vrea sã-ţi spun, eu, n-aş mai avea voce, tu, n-ai mai putea auzi. Dar totuşi, o ştim. Ne întâlnim uneori pe stradã; uite acum sunt cu el, tu cu ea, am fi putut fi împreunã. Uite ce-am fi pierdut... ce? Probabil cã povestea s-ar fi repetat, sau nu. Nu vom avea de unde şti. Putem doar sã ne întrebãm cum ar fi fost de-am fi vorbit. Ei... cum?! Poate ai fii fost tu acela, poate aş fi fost eu aceea, sau... poate nu.
nu mai conteaza ce ar fi fost daca, nu mai conteaza poate da sau nu. stii ce conteaza cu adevarat? cum traiesti clipa de acum, cate vise ai, cat de departe iti doresti sa zbori si unde vei cauta fericirea. restul intrebarilor...doar irosire de tinerete si frumusete. mi-au placut rabdurile tale.
