Lângã mormânt crengile îşi scuturã frunzele aurii peste iarba obositã de paşii resemnaţi în tristeţe. Numai un fir de floare albã luminã crucea. Vântul parcã adie într-un vals, seara cade peste el. De un ceas, lacrimile cautã în pãmânt mângâiere. Vrea sã stea nemişcat acolo, pânã timpul se va îndura şi va întoarce secundele înapoi, în braţele ei, când o va auzi iar, în şoaptã: â€Tu eşti? Da, tu! Te pot simţi cum alergi prin mine, cum mã aduni în piept şi mã strângi inimã, te aud cum baţi, te simt... da, eşti tu! Acum totul e bine, te-am regãsit...†În pumnii strânşi nu mai încãpeau alte amintiri, nu mai simţea durerea unghiilor pãtrunse în carne, nu mai simţea inima ce bãtea cu putere. - Vreau sã ucid toatã iubirea, sã o iau pãmântului, aşa cum mi te-a luat şi el. Vreau sã rãmânã pustiu şi sã aştepte sã moarã. Am sã o ucid, am sã o trimit la tine în cer, acolo... Înaltã ochii cãutând parcã ceva, în imensul necunoscut, în albastrul pur ca ochii ei, ca viselele lor în care işi luau zborul... Lacrimile se opresc brusc, mâinile se lasã cãzute pe lângã corp, îşi pleacã trupul şi îngenunche . Nu mai avea putere sã îşi cearã iertare. Uitase, da uitase ce-i spusese atunci: â€Eu voi fi fericitã atâta timp cât vei fi şi tu. Iubirea ce-o porţi în inimã îmi va fi înger pãzitor.†O lãsase singurã în tot acest timp în care a uitat cã trãieşte şi pentru ea. Poate cã ea a înteles , poate cã nu a întristat-o prea mult. Dar trebuia sa consume toatã durerea, altfel l-ar fi înfrânt. Nu, de acum nu va mai uita şi nu va mai ucide iubirea. O va lãsa pãmântului sã-i încãlzeascã trupul şi o va înalţa pe cea din sufletul lui, când va pleca. Nu mai e mult pânã se vor întâlni. Pânã atunci, va trãi fiecare clipã… pentru ea.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
iubirea este in esenta tuturor lucrurilor...felicitari cu drag!
