Anii toţi s-au scurs pe chipul tãu blând
Cu ochii în culori ce-au adunat iubind
Un infinit de lumi în care suntem noi
Ca doi copii în pântec, îngemãnaţi şi goi.
Tu mã ţii captivã în privirea cea adâncã
M-am pierdut de mii de ori si acum încã
De m-atingi suav într-un lung fior
Ce mã ţine vie chiar şi atunci când mor.
Ne trezim dimineaţa şi pânã în amurg
Clipele ne îmbatã roua, apele tot curg
Am urcat ca prunci într-un albastru vis
Depãrtând de noi gândul cel proscris.
