Atâţia oameni s-au nãscut
În lumea asta ce-i nebunã:
Soarele se naşte
Din pâmânt, ca tot acolo
Sã apunã
Noaptea se ascunde-n ziuã
Stelele sunt vise
Ce se adunã în colier
Iarba mã despicã
Ca un fir, în patru zãri
Cerul mã ridicã
Sus pe nori, apoi sã cad
Într-un revarsat de ploaie;
Iar de sus în orice timp
Vãd un muşuroi de oameni
Ca furnicile aleargã…
De mã uit la ei mai bine
Se aseamãnã cu mine
Şi mã cautã mereu
Parcã-s traşi la indigo
Şi atunci mã pierd în semne
De întrebãri, de exclamãri
Vai câţi oameni sunt ca mine!
Şi atunci…
Atunci cine mai sunt eu?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
"Şi atunci mã pierd în semne
De întrebãri, de exclamãri
Vai câţi oameni sunt ca mine!
Şi atunci…
Atunci cine mai sunt eu?"