M-ai zidit ca pe o ramurã
Cu vechile mele crengi în jos
Ce în pãmânt mi s-au înfipt.
Am prins rãdãcini şi am sãpat
Tot mai adânc, m-am regãsit
Eram ascunsã în mormânt
Unde oasele mã aşteptau
Vinovate de moarte.
Ele erau pãzite de şarpe
Care, în veşnicie mã implora
Tot muşcându-mã de cãlcâi
Sã-i sfãrâm capul sã treacã
Din blestem în legãmânt.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
poate daca suntem mai buni nu ne vom face vinovati de moarte, nu?
