azi ţi-aş fi spus cã mi-e dor de tine
în pagini întregi desenate pe asfalt
de picãturile ploii însã
doar am tãcut şi am alergat printre ele
gândindu-mã cum ar fi fost ca tu
sã fii în loc de umbrelã
azi am alergat printre gânduri enervate
de bãbuţe cârcotitoare care spuneau
în spatele minţii mele uite
ce inimã are şi plânge dupã bãiat
de parcã n-a mai cunoscut pânã acum
azi am zâmbit şi mi-am spus cã
şi cel care a avut sute de iubiri efemere
când a întâlnit-o pe aceea
s-a fãcut un om prostuţ
ca un copil
speriat
azi am crezut cã încep sã uit
însã m-am pedepsit
cã merit sã fiu singurã
pânã când florile
mã vor învãţa cum
sã le iubesc
