vorbesc la telefon cu bunica
îmi rãspunde scurt e totul bine
o întreb iar ce e nou
şi ce-a mai fãcut
cum e timpul cum mai e
dar are cuvinte puţine
şi nu mai e nimic nou
când vreau sã închid
nu se mai poate abţine
şi-mi spune ştii
a murit lãbuş
îmi dau seama cã nu mai pot
rosti nici un alt cuvânt îi spun
noapte bunã şi îmi vine în minte
cã nu mi-am luat rãmas bun
doar l-am mângâiat şi l-am întrebat
de ce nu mai vrei sã mai mãnânci
mãcar pânã vine
sã-l aştepţi dar nu rãspundea nimic
şi nu-mi spunea
cã-i era dor de tati şi voia
sã-l mângâie şi el acolo în cer
şi sã se joace amândoi
îmi trece prin minte oare
câinii au nevoie de lumânare
şi dacã dai sã mânânce câinilor de pe stradã
se considerã pomanã
şi acum cine o sã ne mai pãzeascã
şi cine o sã ne mai aminteascã
de copilãrie
şi uite aşa uneori se întâmplã
sã plângem mult pentru un câine
un câine care a pãzit o familie
încã opt ani dupã ce a plecat la cer tatãl
doar pentru cã l-a rugat înainte
privindu-se în ochi
cãci ştiau
mai ai grijã lãbuş de ei
pânã când vor creşte mari
