citeşti undeva o întrebare
ai zâmbit azi
dar
nu ai chef aşa
e prea simplu
şi capul e ca o nevastã
ascunsã dupã degetul
bãrbatului care nu poartã
verighetã
aşa cã mã îndrept
cãtre o femeie care
mã întâmpinã fãrã sã mã avertizeze
şi-mi spune
ştii lasã-mi şi mie aici un autograf
şi mã pierd încât îmi simt obrajii
roşii în timp ce-mi amintesc
zilele trecute când cineva
mi-a strâns mâna
ţinând în mâna volumul meu
de poezii lumina ascunsã şi
m-a întrebat
ştii cum mã cheamã pe mine
eu l-am privit aşa
şi i-am spus cã nu
asa cu vinã pentru cã
trebuia sã ştiu
îmi spune
pe mine mã cheamã
luminã
şi îţi multumesc
aşa vin zâmbetele când
în urmã mai sunt urmele
lupilor din haitã
aşa vin şi întrebãrile
când vor mai vedea
şi celelalte poveşti
lumina
