noaptea oamenii
nu se mai pot aşeza între pereţi
cãci ei devin subţiri
atât de subţiri încât te vãd
şi te aud
ca şi cum ai trãi
în trupul meu
dimineaţa pereţii
devin transparenţi
şi oamenii se trezesc
unii pe alţii
cu visele lor chinuite
şi cu mâinile încleştate
în carne
ca şi cum ar uita de rãzboi
ca şi cum ar mai cãuta sufletele
împuşcate şi bãtute
de cei care nu mai au nimic
nici în minte
nici în inimã
doar în unghii
care le cresc în formã de coarne
şi omoarã totul în jur
pereţii devin subţiri uneori
atât de subţiri
încât ne aducem aminte
cã nu mai avem unde
sã ne ascundem
cã nu mai avem unde muri
fãrã sã fim judecaţi
