în ziua în care sângele i-a pulsat în tâmple
pânã i-a ieşit pe nas,
inima ei s-a amãrât cum oamenii
uitã sã mai fie oameni şi se fac ceva
ce nu se mai recunosc nici ei
nici mãcar cel de lângã el
care crede cã-l ştie
nici mãcar demonul care
l-a îndemnat
şi care-a rãmas cu gândul:
eu te-am împins
dar nu credeam cã ajungi
atât de departe
şi nici nu ştiam
cã în loc sã te loveşti de uşã
cineva ţi-a deschis
şi te-a prins
între aripi…
