ţi-am spus mai demult cã eu îţi scriam copilãrii
cu vise, poveşti şi cu soare
fãrã metafore, fãrã pretenţii, fãrã gânduri de scriitor
ca astazi sã mã gãsesc într-o listã
cu cea mai frumoasã carte a anului şi m-am ruşinat
şi m-am simţit micã de tot ca şi cum
dumnezeu m-ar fi ţinut în mâna lui şi eu
aş fi dat din mâini şi din picioare
fãrã sã mai ştiu ce e plânsul şi ce e râsul
ci doar bucuria, fãrã sã conştientizez mãcar
ce e bucuria şi de câte chinuri ai nevoie
ca mãcar sã o vezi de la depãrtare aşa ca în ceaţã
şi sã spui uite, pe aici am trecut şi eu odatã
şi m-am ţinut de mânã pe o bancã
unde am crezut cã iubesc şi cã o sã dureze
pentru totdeauna indiferent de ce ar spune alţii
pentru cã aveam încredere în noi
pentru cã mai credeam cã pe noi
îl poate modela unul singur
dar m-am înşelat aşa cum mama îşi vede pruncul
în braţe şi crede cã mereu va fi puiul ei
deşi într-un fel aşa rãmâne, puiul ei
chiar dacã el creşte
chiar dacã iubirile se duc
ai impresia cã s-au dus departe dar ele
doar s-au ascuns acolo, într-un colţ
de unde timpul nu le mai poate lua
au murit şi au trecut dincolo
aşa ca un rãmas bun pe care
n-am mai avut când sã-l spun
aşa ca o mustrare cã te-am lãsat singur
ca o revoltã cã m-ai lãsat singurã
şi ca o consolare cã undeva o uşa
se va deschide şi lumile noastre
se vor întâlni iar.
