lumina topeşte zãpada pe feţele îmbujorate,
sângele în mişcare
ca roţile de tramvai pe şinele ruginite;
oamenii se trezesc din hibernare,
ies din vizuine
printre blocurile gri, umede şi amorţite.
ghiocelul nu se mai mirã
cã nu rãsare din pãmântul moale;
işi înalţã capul prin asfalt şi spune
cã sunt folositoare gropile
de care maşinile se feresc,
zâmbeşte oamenilor
pierduţi printre tarabe
unde comercianţii mai ţin
amprentele florilor.
ghiocelul, singur, viseazã femeia
în ochi de primãvarã
între flori de cireş
aproape
lângã raza de soare
cu inima în firul roşu
şi sufletul în firul alb,
cel mai frumos mãrţişor
împletit cu iubire.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Cel mai frumos mãrţişor vi-l ofer dumneavoastrã la început de primãvarã!
