Si uite cum mã rostogolesc:
Nu conteazã de-i vale ori deal
De-a dura cu tine!
Ghemotoc, ce cãutai în piept?
Ţi-am zis cã n-ai sã mai ieşi de acolo
Cu nici o zbatere,
Eşti un melc şi eu o cochilie fãrã uşã.
Stai sã-mi adun petalele
Şi sã zidesc muntele,
Aşeazã florile în calea zborului;
Aşa nimeni nu va cãlca
Pe roua din zâmbetul lor.
Mã înfior, ca o bãutura efervescentã
Cu gheaţã, bineînţeles.
E varã şi nu-mi permit sã mã evapor;
Mai bine o urmã de sevã
Pierdutã în visul meu.
Mã poartã inima
Ce-i imposibilul?
Limita tinde la infinit într-o ecuaţie a iubirii
Ca o ambulanţã ce are liberã trecere în orice trafic
Conteazã fiecare secundã pentru a salva sufletele
Clipa decisivã lasã moartea fãrã replicã
Nici ea nu ştie ce sã mai facã
Îndrãgostitã viaţa o include într-o inimã
Ca o poveste fãrã sfârşit
Moare şi renaşte copil
Femeie din cuvânt pânã-n oase
Amforã scufundatã-n pântece strânse
Braţele mângâie valurile
Marea se pierde-n adânc
Ca o pânzã de mãtase transparentã
Încât nu vezi
Ochii s-au întâlnit în amurg
Ca un fulg ce se pleacã în zbor
Pentr-un loc pe pãmânt
Lângã dor
Şi ne suflã inima în avântul ei
De veci
Ne trezim
Şi cãlcãm pe moarte
Ca doi iubiţi
Ce-au nãscut o lume
Dintr-un copil
Ai rãmas
Şi uite cã n-am uitat cum foşnesc frunzele
În mine înainte sã-mi calci pe inimã şi s-o deschizi
Cu pasul gândului
Ai privit-o ca pe-o aurã ce înconjura o peşterã
N-avea oameni şi nimeni n-o vizita
Decât foarte rar un cãlãtor
Îşi trãgea sufletul
Cât sã poatã visa
Şi-atunci mã-ntreb câte lumi vei rãmâne
Sã ne mai naştem
Unul
De n-ar fi
Şi de n-ar fi toamnã n-aş crede
Cã mã voi desprinde vreodatã
De umbra ta uitatã sub un pom
Ori cã voi trece
Şi prin pãmânt
Ca sã-mi fi suflet
Când valurile vor mai rãmâne
Şi eu mã voi duce
Un pas
Mai aproape
N-am frânghii
Ţi-am zis c-am atâtea jocuri încã nescrise
Sunt copii ce leagã pãpuşile de vise
Sã prindã viaţã şi sã aibã tovarãşi
De poveste
Pãpuşile cred tot ce uitã oamenii
În timp ce cresc
Dar nu spun nimic
Pãstreazã taina
Pentru cei botezaţi
Mã aşez
Ca liniştea înaintea primului fulg
Mã aşez şi-aştept într-un suflu
Şi nu
N-am sã îngheţ
Se va topi de-mi va atinge inima
Zbãtându-se într-o zi
Ce naşte altã zi la fel ca noi
Râuri ce-şi lasã izvorul
Pentru mare
Şi dor
Oh, şi de n-ar fi uşor
N-ar fi nici greu
Şi de n-aş iubi
Ce rost ar mai avea
Sã mor
Nu-i chip de întoarcere
Şi vine între fire ca un pãianjen
Negrul ca un decor
Pentru vals
Capcanã pentru domniţe în alb
Ce viseazã cavaleri
Fãrã sã ştie
Cât doare-un spin
Lâng-o petalã
Mãtase ce învãluie
Şi lipeşte ultima zbatere
De cord
Ce-a uitat de sânge
Şi de om
Ce mai sunt
E-n mine un vulcan
Şi nu va izbucni
Lava intrã de fiecare datã
Când o şuviţã mã întreabã
De ce n-o doare
Când o tai
De ce plâng
De nu mã atingi
Nici moartea n-ar muri fãrã dor
Şi nu se opreşte dorul
Lui nu-i pasã cã nu-i loc în mine
Ori pe pãmânt
Nu cunoaşte nici moartea
Altfel s-ar întoarce
Şi n-ar mai lua nici un suflet
S-ar naşte
Şi-ar rãmâne
Sã vinã s-o ia
Titlu ce aşteaptã sã fie scris
Şi uite
Ai rãmas aici
Ca şi cum m-ai fi scris
Pe una din foile mototolite
Aruncatã într-un colţ
Al inimii tale
Astfel nimeni
Nu-mi spune sã mã îndrept
Ori sã-mi netezesc literele
Din lacrimi
Nici mãcar eu
Mesaj adus de porumbel
Poezia n-are glas
Se naşte din tãcerea inimii
Şi vorbeşte prin iubire
###
Nu se mai aşeazã nicio literã în plicul încã nesigilat
S-au agitat de atâtea ori în scris
Au dat înţelesuri şi lumi
Încât ochii s-au plecat pânã în cel mai ascuns mormânt
Nici un doliu nu s-a ţinut
Nici un nume n-a fost pus pe cruce
O razã te-a mângâiat în drumul tãu
Fãrã sã ştii c-ai primit
Ultima suflare a unei flori
Ai zâmbit într-o amintire puţin uimit
Cã nu-ţi stã în fire sã fii senin de unul singur
N-ai bãgat se seamã cã sângele-ţi arde
Şi ultimul fir de negru
Erai alb şi-ţi spuneau soare
Iar coroana ai dat-o pentr-un mugur
Şi-ai mers la fel de senin
Dregându-ţi gândul şi surâsul
###
Eu nu sunt şi nu voi fi decât stãri ce s-au întâlnit întâmplãtor
Şi-au cunoscut cuvântul unui domn aşezat la sfat
Cu stelele
Atunci se nãşteau lumi din sfere comprimate stoarse şi lipite
Dar nici una frântã
Nu m-au ales din valuri ori nisip
Nu mi-au dat nici trup
M-au lãsat suspendatã de douã fire
Şi m-au învãţat împletitul
M-am fãcut dupã chipul şi asemãnarea
Unui domn aşezat la sfat cu stelele
Sã înveţe cuvântul
Dintr-o sferã frântã
Şi m-am nãscut femeie
###
Oricât de înalt ar fi tocul nu-i de ajuns
Sã ajungã pânã la ultima razã
Oricât de strâns ar fi corsetul
Tot n-ar putea ascunde pântecul
Cu rod
Mâna netezeşte nisipul dar cresc iar dune
Sã mai simtã o urmã se suflare
Pierdutã de-un pas
Lãsat de-o domniţã
Marea e liniştitã
Nici nu mai şopteşte vise
Copii dorm în colibe de paie
Şi ploaia le spune cântul
Bãrbatul îşi leapãdã veşmântul
Şi femeia-i ţese altul din grijile-adunate
În lipsa lui şi-a unui bob de grâu
E foc în şemineu şi lumea plinã
De cenuşã
Copaci-şi aşteaptã jertfa
Ori crucea
Fãrã final
Nici un cuvânt nu-i demn
De-un rãmas bun
Nici o îmbrãţişare nu poate fi ultima
Nici o amintire n-are dreptul
Sã sfârşeascã lumi
De-aceea inima nu ştie cã moare
Ori c-a încetat sã mai batã
În afara trupului
Se înalţã fãrã aripi
Ţinând încã la piept
Iubirea
Oricum, oricând
Nu lãsa sfârşitul sã opreascã iubirea
Nu-i întoarce calea în mijlocul zâmbetului
Nu-i opri mâinile înainte de îmbrãţişare
Dã-i aripi din lacrimile tale
Şi lasã pianul sã ne prindã într-un vals
În amurg când soarele şi luna
Sunt pe cer dintotdeauna
Doar acum sã-i mai credem
Cã niciodatã n-au fost şi nu sunt departe
Chiar de nu-i vedem
Ei se ştiu împreunã
În eternitate
Câmpii fragmentate
Am privit cât de frumoasã e suferinţa
În lacrima unei adieri de dor
Lasã în urma ei miresme
Şi taine pe care sã le porţi
Am privit în clipa ochilor tãi
Şi-am urcat în munţi
De unde-am atins cerul
Şi m-am pierdut în vãi
Am privit înainte şi flori rãsãreau sã te-aştepte
Iarba era tot verde şi tot în tremur
Doar învãţa sã respire
Din mai repede mai încet
Sã nu-ţi tulbure pasul
Şi veacul ce-l porţi
Ruinã
Mai ştii când te iubeam ca pe-o poveste
Nimeni nu mi te lua din vis
Pluteam ca zânele-n dorinţe
Şi le împlineam pentru copii
Acum adie-o lacrimã-n tãcere
Cu dorul ce-a venit sã mai aline
Tot ce-a rãmas dintr-un cuvânt
Nãscut de lacrimã şi dus de vânt
Amurg
E prima zi cu soare amorţit
E rãcoare şi adie-un glas de porumbel
Ca un mesaj în vânt
Învie toamna
Şi-mi lasã vara
La fel de îndrãgostitã
Inima nu ştie
A se despãrţi
În fiecare bãtaie mai sperã
C-ai sã revii
Într-un amurg
Un zâmbet
Înainte ca un suflu în faţa îngheţului
Chiar de tremurã
Încã mai sperã cã va ajunge
Sã împartã visele florilor
Ce l-au aşteptat fidele
O varã
Haiduc
Nici o cale n-o neg
De n-am înţeles-o
Am crezut
Mã aduce
Mai aproape de-a cunoaşte greşeala
Un regret
Nu-i de ajuns
Sã îmbrãţişez finalul
Punctul se continuã
În planul
Ce-l poate defini
Ca un mister
Indescifrabil
În mijlocul drumului
Sã te opreşti sã te scrii
Chiar de alţii te vor citi
Şi te vor arãta
Nici mãcar sã te fi gândit
Cã eşti acela
Mereu sã fii
Tot ce-ai visat
Acelaşi şi totuşi
Un val ce ia formã
Sã poatã fi purtat de vânt
Deasupra mãrii
Ca un adânc
Sã nu-mi spui
Ai grjã ce-ţi doreşti bãrbate
Sã nu cumva sã-ţi doreşti femeie
Cãci femeia
Se va face dorinţã
Ai grijã ce femeie-ţi doreşti
Bãrbate
Femeia se va face femeie
Şi-o vei dori
Indiferent
De-ai vrea sau nu
Ai grija de femeie bãrbate
Cãci femeia
Te va citi
Şi se va face carte
În care
Sã te aşezi
