Mihaela îşi privea mâinile. Vedea cã tot ce scrie, se împlineşte. Vroia sã facã o lume idealã, în care oamenii sã iubeascã. Dar ea ştia cã lumea idealã e în ea, cã exteriorul e o percepţie a propriei gândiri. Mihaela a învãţat sã-şi preţuiascã puritatea, chiar şi faptul cã e un copil. Şi-a dorit sã fie maturã, femeie şi-a fost, fãrã sã-şi piardã puterea de-a se juca.
Îşi privea mâinile şi le asculta. Mâinile o priveau şi o ascultau. Împreunã puteau scrie orice. Cât timp aveau puterea de-a visa.
