Totul a început cu o carte şi s-a sfârşit cu o frazã : â€ţpoate nu ai suferit destul ca sã închei joculâ€. Apoi mi-am dorit sã mã topesc pur şi simplu, sã nu mai fiu cea care a îndurat propriul iad, sã trec prin el ca şi cum aş fi un fluture. L-am vãzut aşezat pe şifonier, chiar dacã era un fluture artificial, roşu, luat de la un coafor; l-am primit în sfârşit. Mã aştepta sã poatã sã prindã aripi şi sã devin eu însãmi liberã. Sã mã aşez în faţa colii şi sã scriu, fãrã sã mã vadã cineva, fãrã sã mã gândesc la cum sã încep, ori despre ce anume, sã colind din floare în floare, înlãuntrul meu , sã descopãr tainele din tãcere, sã eliberez toate fecioarele legate şi sã le las sã zburde în câmpie, fie de-or întâlni şi feţi frumoşi care sã le rãpeascã teama, sã le ducã în spinarea lor; fie şi de le-ar pierde într-o clipã, sã devinã libelule, cu aripile împreunate. Mã aşez în iarbã, încã umedã de rouã. Îi simt prospeţimea şi cercetez, apropiindu-mã de pãmânt, ca o furnicã ce priveşte o lume uriaşã, pe care de multe ori am cãlcat-o cu gândul de om greu. Toate insectele mişunã pe firul verde, în pãmântul crãpat pe alocuri, dar moale. Mã las cuprinsã de uimirea universului descoperit şi înspir adânc un miros de flori albe şi de felurite culori, mov, albastre, roz. Eu sunt albã, într-o rochie uşoarã, finã, pe care nici nu o simt. Trupul îmi tresare, fãrã sã mai ştie cã e acoperit. Mã scriu ca un râu, în valuri, mã rostogolesc într-o cascadã şi eliberez tot gândul în sunetele învolburate, ce se izbesc de liniştea neaşteptatã, ce stã neclintitã în faţa vâltorii. Mã liniştesc şi eu şi devin stropi ce se lovesc unul de altul, mã dizolv în pietre, ca apoi sã mã recompun, mã sfâşii între ierburile stâncii, ascult apa şi cad într-un nesfârşit. Mã adun în valea în care toate încheieturile mi-au amorţit. Mi-au cãzut spinii şi urmele aratã calea mugurilor. Încã mai încolţesc şi simt cum viaţa se naşte din toate durerile sevelor ascunse în adânc. Au izbutit sã iasã, sã se transforme în petale şi sã emane parfumul de nimfã. E un copac aproape ce mã ascultã. Îi povestesc cã totul are un nume ce nu trebuie rostit. E Cel ce-a creat totul doar din iubire. Îmi privesc visele ca pe un cal alb, liber, între lumi. Alege verdele şi galopul. Ştie cã-l vor duce spre cer. Alerg, alerg, într-un zbor. Ca un pegas.
