Electrizat de gândurile noastre contopite
În fuga sângelui,
Mã surprinzi pe asfalt dilatat
Ca un puls între noi
Încleştat
Sub dogoarea verii.
Nu mai clipi,
Mai bine dã-mi o aspirinã
Efervescentã
Pentru deochi,
Sã începem sã tratãm toţi pacienţii
Cu Tatãl Nostru
Şi cu zâmbete;
S-ar vindeca de la sine,
Ar învia ca Lazãr,
Ar uita cã suntem medici
Şi cã s-au crezut oameni,
Ne-ar cãuta aripile,
Ne-ar învãţa sã zburãm.
Da, poţi sã triezi liniştit;
Nu mai sunt locuri la spitalul 9
Iar cine se mai ştie nebun,
Sã se trateze cu indiferenţã;
Inima oricum va iubi
În legea ei.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
nu iti pot spune cat de drag mi-e versul tau, fara cusur, mi-as dori ca toti medicii sa aiba putin din frumusetea ta, din intelepciunea ta, din nebunia ta, din bunatatea ta...poate cu totii am trai mai mult, macar sufletele noastre. felicitari!
