Am lãsat urmele,
Penele pe unde am cãlcat,
Unde am zâmbit, am tremurat,
Unde am plâns cu lacrimi albastre
În mâinile ce strângeau dorul
Şi florile,
Am crescut inima cu gândul la iubire
De teamã cã n-o poate cuprinde
Şi am rãmas nostalgici
Ca o frunzã de toamnã,
Ca o adiere ce dispare
Şi lasã câmpia pustie
C-un singur om în asfinţit
Ce s-a despãrţit
De-o regãsire,
Ca sã fie întreg.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
reusit poemul, te-am redescoperit in el si mi-esti draga asa!
