M-a întrebat odatã cineva: de ce scrii şi pânã unde vrei sã ajungi? Cât timp eşti dispus sã acorzi în fiecare zi? În viaţã, vor fi mereu griji, probleme, lucruri de fãcut care te vor îndepãrta.
N-am ştiut atunci sã rãspund şi încã mã mai întreb. Însã îl simt, ca şi cum ar face parte din mine. În faţa colii albe, cuvintele vin ca un val şi se aştern, se definesc şi capãtã sens. Apoi mã gândesc dacã sã arãt şi altora, sã postez, sã public? Întrebarea: pânã unde poţi merge ca fatã, ca viitor medic, ca om, mã face sã am reţineri. Mi s-a spus: nu poţi spune asta, vei fi interpretatã. Şi da, uneori scriu despre mine, alteori ceea ce vãd, însã dacã îmi asum, e ca şi cum aş fi trãit eu.
Scrisul te face sã trãieşti ce nu poţi încã, îţi deschide o cale şi te îndrumã, nu doar în ideal ci şi în realitate.
Pentru a publica, e nevoie de multã muncã şi timp, mi-am dat seama din mica mea experienţã şi din sfaturi de la cei mai mari. Am publicat poezii în antologii, dar pentru o carte proprie e nevoie de mai mult, mai ales dacã e roman. De voi fi pregãtitã la un moment dat, nu ştiu; pe zi ce trece îmi dau seama cã s-ar fi putut mai mult.
Pânã când îmi voi rãspunde la întrebãri, voi scrie şi voi citi în continuare, încercând sã fiu deschisã la tot ceea ce vine.
