Iar cumpãrãturi… nu-mi mai face plãcere ca odatã. Nu credeam asta. E duminicã şi e frumos. Toatã lumea o sã vinã, o sã fie aglomeraţie. Dar e mai simplu sã mã duc acum, o sã iau mijlocul de transport ce duce pânã acolo. Mã urc, ce bine cã am gãsit loc. Nici nu mi-am dat seama cât de obositã eram. Sã vezi mai târziu când o sã îmbãtrâneşti. Chiar de nu crezi cã va veni şi rândul tãu. Exact ca bãtrânica ce se urcã. Uite cum se vaitã de picioare, dar ciudat, cineva îi oferã locul şi refuzã. O fetiţã lângã mine spune: Mami, eu unde stau? Mã ridic. Acum sunt faţã în faţã cu bãtrânica. Se uitã la mine de sub pãlãrie şi vrea sã mã întrebe ceva. Şi-mi zice: Auzi, da lasã cã tu eşti tânãrã şi nu ştii. Mã uit la ea, ofensatã bineînţeles, ce dacã sunt tânãrã? Pânã la urmã tot pe mine mã întreabã: Ai auzit de strada…? Nu auzisem. Mã supãrasem degeaba. Dar poate nici nu exista. Poate a uitat ea numele. Nu-i rãspunde nimeni din jur. Mã întreb cum de o fi plecat de una singurã? Dar mã întrebam fãrã rost, ştiam. Prinsesem drag de ea cum vorbea şi gesticula. La coborâre cineva o ajutã. Încet, treaptã cu treaptã, cu tot cu baston. Eu, în urma ei, dau sã cobor şi mã grãbesc sã fug de aglomeraţie. O aud: Viseazã ce-ţi doreşti şi fã… Trec de ea şi procesez. Poate zicea versuri dintr-un cântec. Ce ciudat, parcã mi-ar fi zis mie. Întorc capul şi o vãd cã mã priveşte, ar mai fi vrut sã mai spunã ceva. Merg în continuare, fãrã sã realizez pe moment cã nimic nu e întâmplãtor. Aveam chef de cumpãrãturi.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Bunã Carmen! Îndemn: iubiţi-i pe cei tineri, sunt minunaţi aşa cum sunt. Nu încercaţi sã-i schimbaţi dupã placul vostru. Ei ştiu bine ce vor şi asta fac!
