-Bunã! Mã bucur cã ne-am gãsit! Chiar aveam nevoie sã vorbesc cu cineva. Ştii, mã simt atât de singurã în ultima vreme...
-Bunã! Dar cine eşti?
-Sunt eu, fata care te-a chemat.
-A! Tu erai! Ce spuneai, vrei sã vorbim?
-Da! Mã bucur cã te-am întâlnit, cã eşti în sfârşit aici.
-Pãi da, mereu vin aici, e atmosfera plãcutã şi îmi gãsesc companie.
-Da, e frumos, spune ea privind melancolicã. Aş vrea şi eu sã mã bucur, sã nu mai fiu tristã, sã nu mã mai doarã... Mi-ar fi de ajuns doar sã spun tot şi sã ştiu cã sunt înţeleasã, cã...
-Stai puţin! Mã sunã cineva!
-A... bine.
El vorbeşte la telefon şi apoi îi spune:
-Unde rãmãsesem? Nu am fost atent, scuze, aşteptam telefonul asta.
-Nu-i nimic, spune ea. Nu mai avea puterea sã zicã altceva.
-Eşti o tipã mişto! Ce zici, vii în seara asta la mine?
Fata îşi spune: oare ce o fi fost în mintea mea sã cred cã m-ar putea înţelege, fãrã mãcar sã-l cunosc? El nu vrea decât un singur lucru... Dar ce rost are? Nici mãcar nu trebuie sã mã afecteze. Nici mãcar sã-l judec. Aşa e felul lui.
-Spune drãguţo, vii? Am un vin bun acasã.
Fata îl priveşte lung. Înãuntrul ei erau o mulţime de sentimente, însã pe dinafarã pãrea de piatrã. Nu schiţa nici un gest, îl privea rece.
- Scuze, nu am fost atentã... ce spuneai?
- Sã mergem într-un loc mai liniştit. Am nevoie de companie în seara asta.
- Sigur ! Mai întâi sã termin şi apoi…
- Şi apoi mergem la mine ?
- Şi apoi te las sã-ţi gãseşti companie…
eu cred ca "intalnirea" nu este un titlu potrivit... mai de graba "despartirea" intrucat intre ea si el este o lume intreaga... sunt total diferiti si cauta cu totul altceva.
Si mai e ceva: el stie ce cauta, ea nu.
Mi-a placut foarte mult...
am inteles ca in povestea ta, " a cere prietenia" inseamna de fapt o disperare.. o nevoie de a avea pe cineva aproape, cineva care sa asculte si sa inteleaga si atat.
Sa ceri prietenia cuiva nu mi se pare deloc un lucru nelalocul lui. facem asta tot timpul. cerem atentie, cerem intelegere, cerem toleranta si mai apoi prietenie...
astia suntem.
Iar intalnirea celor doi pare a fi intalnirea dintre speranta si indiferenta.
Nu se potrivesc, nu pot coexista!
Din pacate, prietenia nici nu se cere nici
nu se castiga, ea vine dintr-o patrie a ei
care se cheama dragoste si care, din fericire, nu cunoaste si nu accepta nici o regula din cele descoperite si insusite de fiecare dintre noi...Sa nu fii trista, vine ea cand nici nu te astepti, si oricum, cred ca te cauta de multa vreme...
Tu scrie-i mai departe!
inteleg ca lucrurile astea se intampla in realitate...relatiile din pacate nu mai incep firesc, frumos, simplu. randurile tale sunt simple si se pare ca si reale. nu am avut inca timp sa citesc ce mi-ai trimis, cum reusesc iau legatura cu tine. cu drag!
Nimic nu poate fi mai odios decât ''a cere prietenia'' cuiva. Prietenia se plãmãdeşte, se clãdeşte în timp bucãţicã cu bucãţicã.
Aceastã ''întâlnire'' pare una din acelea...dintre un client şi o prestatoare. Nu-mi place!
