cam rânjeau la geamuri, pomii dati în sânge
brun, în sticlã chipu-mi se-oglindea-nlemnit
undeva-n afunduri în începeam a stânge
nervii lor de toamnã foamea de cutit
arborii sunt fratii noştri fãrã gurã
fratii de plecare când urcãm pe ruguri
iar când ne abatem sub tãrâna surã
foamea de luminã ne-o hrãnesc cu muguri
noi schimbãm adesea osul lor în lemne
slefuite harnic chiar când gem din greu
ei ne dau într-una alte su-alte semne
însã nu-i pricepem si-i tãiem mereu
undeva-n afunduri foamea de cutit
nervii lor de toamnã începeau a strânge
brun în sticlã chipu-mi se-oglindea-nlemnit
cum rânjeau la geamuri pomii dati în sânge.
