Eu stiu cã voi muri,
asa -
într-o searã
scãldat în sângele unui obstesc amurg,
întins cu fata cãtre cer, -
în cruce, -
uitat de timp,
de pãsãri,
de valuri si
de vânturi,
uitat de toate câte-n lume curg.
Si domolit, ca umbra înserãrii,
cu linistea împerechiat pe veci,
purtând în suflet osteneala mãrii,
mã voi preface-n picuri de luminã,
la-ncrucisãri de drumuri si poteci.
Ori poate întind, precum am spus,
în cruce,
pe fruntea celei ce-o numim Pãmânt,
voi reveni la forma ce-a dintâi,
sã fiu frânturi,
în toate câte sânt.
|
