Incerc sa ma intalnesc
cu propriul gand
ce s-a albit de spaima,
s-a infricosat
de propriul meu suflet.
Poate e singur…
Sau poate nu a vazut norii azi-dimineata
Poate nu l-a mai ascultat
ca altadata
firul de iarba
caruia ii vorbea cu duiosie
strivindu-l intre cuvinte,
inaltandu-l in aerul cald al diminetilor de
vara.
Poarte nu a mai auzit
sunetele vanturilor
sau ale valurilor marii
ce loveau in tarmul stancos
al vorbelor,
al argumentelor,
al fericirii.
Poate ca am sa-l gasesc
si am sa-l consolez
sau am sa-i dau drumul pe strazi
sa-si sparga capul de zidurile
caselor
inimilor
universului
sau… poate-l voi lasa sa plece
pe cararile ascunse
acoperite complet
de iarba
de izvoare
sau flori.
pe stancile fara urma de viata
pe sufletele oamenilor pierduti
sau pe crestele muntilor
ascunsi
indepartati
indiferenti.
