Poveste de iubire nascuta din sordid
Mizerie din care-am zamislit amorul,
Nu iubirea,asa cum am crezut.
Eu am adus sunetul,tu culoarea…
Din care ne-am constituit propria eternitate.
Eternitate bolnava,cu idei smulse din neant
Si cu silabe in loc de cuvinte.
Intr-un oras inecat in mucegai…sunt eu.
Intr-un castel fara ferestre si lumini
… tot eu .
Mereu intre aceleasi ziduri reci care
deplang iubirea….
Oras inecat in adanca tristete si monotonie
Mereu de-acelasi pieton ma lovesc
Mereu aceleasi culori picteaza atmosfera
Acelasi acord surd rasuna mereu:
… mereu,mereu.
Iar eu traiesc in acelasi cancer de
sentimente si stari,
Si zilnic imi iau doza de morfina
Din embrionul aceluiasi gand:
"va fi mai bine…"
Mereu la fel…SORDID.
