Autor:	Lungeanu Gabriela ( ideemuta ) - [ ESEU ]
Titlu:	Ispita neantului

Aseara am visat ca am cazut in cer…ce senzatie extraordinara de ridicare am avut….cadere,ridicare,paradis,infern…nu mai stiu ce am cunoscut…stiu doar ca eram un punct minuscul,o scanteie in jurul careia se polarizau cete de demoni mascati in ingeri ce rosteau o incantatie…aceleasi voci satanice in jurul meu,aceleasi ecouri venite din neant rasunau…aceeasi strofa obsedanta din imnul satanic se auzea incontinuu: "Infern e-n mine.Infern e pe pamant Dorinta se imprastie in vant. Simt o durere dulce Nascuta pentru a-mi aduce Mult –asteptata moarte…. cad obosita in neant……" Care "mine" ??ce e aia "durerere","dorinta","moarte","neant"…? nu cunosc nici o notiune ,nu simt nimic,nu aspir si nu visez la nimic,sunt intr-o amortire absoluta;sunt nimeni pentru ca nu reusesc sa ma regasesc niciunde…m-au uitat si Dumnezeu si lucifer…am o senzatie ciudata ,poate dintr-o viata anterioara…imi amintesc de sintagma"a fi uitat de dumnezeu"… hmmm…pe atunci nu o intelegeam nici macar cu ratiunea …acum o simt pe propria-mi piele….nu e prea usor sa fii propriul tau dumnezeu,sa traiesti fara nici o norma ,nici o lege…sa fii intr-o suspendare perpetua….e de-a dreptul inspaimantator …imi simt sufletul ca un copil inchis intr-un lift ,uitat chiar si de mama….e un suflet claustrofob dar supravietuieste…nu are incotro….Astept…nu stiu ce astept dar nu incetez sa o fac… Uitata de lume,chiar si de eternitate,sunt purtata in vis de valurile miscatoare ale timpului.Am fost adusa in Lumea Viselor de Hazard,care m-a predestinat sa traiesc aici,in aceasta lumea infinita a simtirilor.Ce paradox!Am plecat in cautarea Absolutului si am dat de Lumea lui Nimeni...am vrut sa ma inserez in infinitatea timpului si am descoperit ca este o non-notiune. Am descoperit Lumea lui Nimeni in a opta zi a saptamanii.Aceasta zi din existenta mea se dilata spasmodic creant timpul cu atata intensitate incat vedeam dimineata atat de indepartata!Aceasta zi a fost o apocalipsa a eului meu.Nori negri nu conteneau a se ingramadi pe Cerul Existentei.Stropi reci loveau puternic spatiul arid.Intunericul musca fara pietate din timp.Fulgerele plesneau tinutul in toata pustietatea lui si se imbratisau,miscandu-se intr-un dans lubric.Totul era un singur lucru.Lumina fuziona cu intunericul,focul se contopea cu apa,… In acel moment crucial al eului meu,m-am transpus in Lumea lui Nimeni.Visul sau realitatea m-a aruncat aici in universul acesta cu totul necunoscut pentru mine. Nu am conditii prielnice de viata aici...aerul este prea rarefiat iar fotonii sunt singurele particule materiale.Este prea lumina!E obsedanta ideea asta de concretizare si de dezvaluire totala.As vrea sa gasesc un singur loc unde sa ma pot ascunde,sa-mi pot redescoperi identitatea.Sunt suspendata de un punct in vid...aici nu este valabila legea gravitatiei universale?A murit si ea...cum se poate ca acest teritoriu sa nu se supuna legilor ancestrale ale naturii?Nu a existat un Newton care sa explice si haosul acesta perpetuu?Aceasta dezordine totala imi anihileaza chiar si ultimele reminiscente din constiinta pe care o am asupra realitatii.Cum supravietuieste oare Nimeni in aceasta lume lipsita de orice legitate?Cu siguranta el monopolizeaza entropia asta,fiind simultan dumnezeu,om si demon.Singura lui preocupare este sa realizeze reactii chimice in Laboratorul Lumii.Ieri,de exemplu,a pus Universul intr-o eprubeta...doreste sa detina suprematia Totului.Ambitios acest Nimeni! Iar eu,ma gasesc intre realitatea imediata si aceasta lume bizara a lui Nimeni.Nu sunt eu,Gabriela,nu o cunosc nici pe ea si nici eu nu stiu cine sunt;oricum,sunt un exemplar curios si unic.Detin un secret terifiant:sunt vida;vacuitatea mea e vasta si predestinata.Ma simt imponderabila prin aceasta suspendare plenara.Nici memorie nu am.Imi amintesc evenimentele din viata mea ca si cum mi-as aminti actiunea unei carti citite...nu ma simt nici in trecut,nici in prezent,nici in viitor.Atemporalitatea este un privilegiu la care am luat parte prin prisma visului.Sa traiesti fara memoria vietii si a timpului,ca un ceasornic ce isi creste si consuma secundele in vid,fara continuitate organica,fara EU.Daca ar exista raiul,as ajunge in rai….nu am pacate;sunt inconsistenta,unde as putea sa imi port pacatele? Nu stiu daca aceasta transcendere a mea este un fenomen fatidic sau a fost declansat de mine.Sunt eu cea care a sfidat destinul sau el se joaca in mod constant cu mine? Existenta sau visare...mi-e totuna acum cand am invatat sa traiesc.Sunt convinsa ca in cadrul existentei mele,delirul Lumii lui Nimeni coexista printr-o sudura coerenta cu logica realitatii prime,imediate.Timpul existentei este de asemenea nedefinit.Secunda deceniilor sau deceniul secundelor...doar pleonasme ale timpului nascute din necesitatea teoretizarii vietii.Am invatat ca viata mea se traduce prin axioma a destinului,traiectorie desenata de un Artist Universal,de Marele Anonim. Ma situez intr-un spatiu interplanetar...intre realitate si Lumea lui Nimeni.Cele doua univ ersuri se rotesc in jurul meu intr-o miscare browniana.Carei lumi apartin?Astept sa fiu atrasa de magnetismul uneia dintre ele.Vreau sa-mi gasesc locul,sa ma descopar,sa ma eliberez de lanturile dualitatii.Vreau sa am simtamantul unui eu pur,lipsit de amintiri din lumi si vieti anterioare;doresc debarasarea de simtamantul ca sunt avatar.Nu- mi pasa in ce lume ma voi situa!Vreau doar sa-mi constientizez fiinta! Vreau un dumnezeu …!!fie el chiar inchipuit!! vreau sa ma inchin cuiva ,sa ma revolt fata de cineva pentru sentimentul asta chinuitor al dualitatii…am tacut cand urletul si disperarea imi descompuneau sufletul,cand sabii si ace aveam in stomac,cand gust de pelin simteam in gat….nu am cer si nici iad ,nu am nimic deasupra si nici dedesupt… plutesc in vid ma spanzur in abis cu capul in jos.Am sange in loc de lacrimi,am venin in loc de saliva…imi simt tot corpul amortit .Ma sufoca aerul asta prea mult,prea incarcat de substante toxice precum minciuna si ipocrizia;sunt mica…ma simt atat de mica de parca nici nu as mai fi… Nimeni,nu esti tu cumva dumnezeul meu?de ce am fost predestinata sa ma inchin unui zeu cu atatea anomalii…dumnezeul meu nu ma vede ,nu ma aude si prin urmare nu ma poate asculta….daca as fi in locul tau ,as sparge eprubeta asta in care ai consevat universul sau as arde tot laboratorul asta in care compui lumea.As arde tot iar apoi as inghiti cenusa sa nu mai ramana nimic din sordidul asta perpetuu.M-as murdari pe mine numai sa nu mai vad atata pacat in jurul meu.Poate ca sunt o eretica dar de ce nu vrei sa ma supui??hai, te instig sa ma subordonezi daca poti ! Dintr-odata Nimeni sparge eprubeta in care conserva universul dintr-un singur gest reflexiv,impresionant de automatizat … aproape ca paru involuntara actiunea…. Lumea s-a intors invers iar eu,ca Faust regandit,reinventat,am incheiat pact cu neantul...m-am supus atractiei nimicului si am cazut in infinitul abisului fara a afla daca puterea creatoare statea sau nu in mainile lui Nimeni….

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	multumesc pentru vizita.frumos si interesant pseudonim...idee muta.	ruddy
2.	scrii matur si traiesti liricul si epicul frumos dar iti marturisesc ca ma sperie ideea ta neant...prea rece totusi.	ruddy

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]