Ma tot gandesc la vremuri si la oameni,
La frunti carunte, trecute peste datini,
La cei ce astazi au un gol in suflet
Si-s miruiti din cer cu multe lacrimi.
Azi nu mai stie nimeni ce gandim
Si se-nrosesc copiii prin zapada,
Ce vremuri triste patimim
Si mortii nu scoala sa ne vada.
Sa creasca iarba din asfalt
Si flori sa creasca din altar,
Mi-e sete astazi de-o icoana,
Vreau sa ma nasc un fruct amar.
Mai lasa Doamne peste noi,
Sfintenia patimilor tale,
Sa mai murim si noi plangand,
In chinul fructelor amare.
Ce vremuri triste patimim
Si se-nrosesc copiii in zapada,
Azi nu mai stie nimeni ce gandim
Si mortii nu scoala sa ne vada.
