Pe urmele pasilor cãzuti în nisip
cocori aleargã pe tãrmul ostoit
talazuri se sparg icnind în stânci
proorocind repetabila pieire
nu mai apari de nicãieri
nici mãcar ca o aripã de înger
somnul netezit sã mi-l adormi
într-o deportatã insulã de ucisã iubire
cruda-ti soartã, romantã îndoliatã,
mi-aduce pe frunte nelinistea apei
înfometatã zeitã de trupuri neîmplinite
si tac! sunt mutã ca un orologiu stricat
umbre si amintiri, fantome si ceruri
îmi zvâcnesc inima în sfere din marele albastru
întorc fata îndãrãt, spre lumea desartã
acceptând viata ca o otravã a mortii.
