Am un caiet. Ma laud si-mi place. Sunt
mandru de el: E unul mazgalit de vreme, cu-o
aura albastra, mazgalit cu pamant fin de
corigenti si pe care scrie
clar: "INSEMNARI". De ce toti se iau de el,
si-atatea litere si cifre sunt pe el... caci
eu am... un singur punct. E mare si zgariat,
si pus intre doua gene - sa creada ca-l
privesc. Un punct pe care il slavesc, si-l
ating, si simt ca cineva mi-l fura incetul
cu incetul; sta in fiecare dimineata pe el
si saracul fuge caci e-al meu, e singurul
lucru pe care il mai am, un punct in Univers
pe o pagina fara randuri...
Adorm si eu pe el privind la cel ce vroia
odata sa mi-l fure; si nu simt ca-s sorb...
si lacrima mi-e doar picatura de apa rece si
balbaita prinde vorbe... privesc si-l pierd
in eternitate, simtind mereu acelasi gust
acru al paginilor fara randuri, gandind ca
odata vor fi pline, caci insemnari am multe-
dar cuvinte putine, putine pentru a pacatui
pe-aceleasi pagini de care atarn. Sunt
obosit de energia pe care mi-o fura mereu...
Si-mi trasez o linie...!
