Un secol al doctrinelor si
pluralitatii directiilor de manifestare
artistica si-a savarsit timpul acum cativa
ani.
Ceea ce adus in materie de frumos
este destul de ambiguu.
Pornind de la acceptiunea normala
a termenului, frumosul in muzica reprezinta
mai intai o lucrare , bine inchegata, cu o
finalitate vadita de a produce o liniste in
constiinta ascultatorului.
In acest secol plin de miscare
continua , de catastrofe uimitoare pentru
omenescul din persoana umana, linistea este
starea cea mai greu de gasit. Si aceasta nu
pentru ca nu ar fi prezenta ca trasatura
esentiala a firii omului, cat pentru
desfasurarea plina de imprevizibil si viteza
evenimentelor prezente .
Vedem cum pe parcursul a o suta de
ani de creatie muzicala , s-a incercat tot
ce se putea incerca in materie de nou ,
acceptat doar pentru sine. De asemenea ,
tendintele mai vechi au fost reinviate ,
reinventate si transpuse pe filonul
achizitiilor noi.
O intrebare ce se pune ar fi aceea
daca putem aplica aceasta categorie
estetica, a frumosului, creatiilor
expresioniste existente in cea mai puternica
manifestare a tendintei de a sparge cu orice
chip tiparele bine stabilite, cu sute de ani
de muzica si pe parcursul tot atator ani de
stabilitate a spiritului.
Vedem pe parcursul timpului ca
vitalitatea si perenitatea gestului sacru,
nu a determinat decat o serie de creatii
valoroase , care dau tonul in marea
diversitate si simbolistica a culturii
umanitatii.
Si pentru ca insasi firea omului
este indeosebi caracterizata de simetrie,
liniste si echilibru, incercarile mai noi
ale acestui secol , in special dorinta de a
sfida , ce a fost bine spus pe parcursul a
sute de ani de muzica , acestea nu fac decat
sa violenteze o anumita modalitate de a fi
normala si situata la granita exprimarilor
nonrevolutionare.
Au fost si anumite estetici care au
probat samanta de frumos adusa de muzica
ultimului secol , revendicand-o doar pentru
a arata ca tocmai aceasta lipsa de claritate
si firesc si implicit ceea ce se intelege in
cotidian prin frumos ,este datorata liberei
afirmari totale a omului .
Pentru ca nu se putea ajunge in
fapt la o idee de frumos clasic , dar
aceasta se doreste cu toata fiinta
creatorilor, atunci au fost gasite mijloace
anti, non, neconforme cu ce a mai fost spus
in trecut.
Negarea valorilor deja stabilite ,
devine premisa pentru gasirea , cu un efort
din partea receptorului a ordinii distruse.
Si aceasta apare in constiinta
ascultatorului ca o prelungire a starii
existente in ceea ce a vrut a cauta
autorul . Opera clasica este plina de un
anumit statism, totul este foarte bine spus,
nu lasa loc interpretarilor decat in sensul
a ce s-a spus. Dar opera moderna , deschide
prin proiectia negatiei in lume o
intrebare , creeaza o bresa . Atunci nu mai
poti raman fara o atitudine fata de ea .
