DIALOG
NEIZBUTIT
Nisipul vremii se strecoarã
Ca umbre leneşe-n amurg,
Iar amintirile-ntr-o doarã
A ne uitare se tot scurg.
Şi vremea vine, vremea trece,
Iar vadul ei, izvor nestins,
Nu poate nimenea sã-l sece ,
Cum nimeni nici nu l-a atins .
De s-ar putea ca în poveste,
Sã lege timpul cineva ,
Toate-ntrebãrile aceste
Poate rãspunsuri şi-ar afla:
De unde timpul izvorãşte ?
Curgerea sa unde se-adunã ?
Deasupra lui cum se pluteşte ?
Dar veşnicia oare-i bunã ?
Rememorez acum trecutul
Ce mi-a fost dat , ce am trãit ,
Încerc atunci cu începutul
Un dialog neizbutit .
Şi iatã-vã pe rând prezente
Vieţile unei vieţi ,
Deşi vã vreţi independente ,
Doar împreunã sens aveţi .
-Copilãrie ,floare-albastrã ,
Trãitã-n nerãbdare vie,
Azi bãtrâneţea la fereastrã,
Poate o clipã sã te-nvie ?
-Adolescenţã zbuciumatã
De al iubirii prim fior ,
Mai treci şi azi ca altã datã
Prin suflete doar dor de dor?
-Tu, tinereţe împãnatã,
Şi cu greşeli şi lucruri bune,
N-ai vrea sã faci încã odatã
Plãcerile-ţi sã se adune?
-Maturitate obositã,
De griji, de greu şi de nevoi
Te-ai împlinit. Azi rostuitã
Faci loc unei etape noi?
-Bãtrâneţe, bãtrâneţe,
Rest la ce am fost odatã,
Hai sã-i dãm lumii bineţe,
Plãtind şi ultima ratã !
Nisipul vremii dus de vânt ,
Aşterne a uitãrii iarbã,
Ca peste tot, peste-un mormânt,
Ce viaţa asta o sã-mi soarbã .
Timişoara ,octombrie 2006
|
